Viorel Ionescu: Nu sunt mulți care o cunosc pe Aura Bozdoacă în Hârșova. Video

Primarul orașului Hârșova, Viorel Ionescu, s-a aflat joi, 28, martie, în studioul Replica, unde a acordat un interviu în cadrul căruia a vorbit despre proiecte, alegeri și contracandidați.În debutul interviului, Viorel Ionescu a vorbit despre proiectele pe care le are în implementare, subliniind faptul că nu există niciunul pe care să-l fi propus și în privința căruia să nu fi reușit a face demersuri. „Da, sunt multe proiecte în implementare, unele sper să se finalizeze, aceste proiecte nu se fac pentru că urmează să vină campania, ci se fac pentru că este cursul normal al lucrurilor. Unele ar fi trebuit să fie finalizate, discut aici de proiectul prin înființarea de colectare prin acord voluntar. Alte proiecte sunt într-o derulare normală cu întârziere generată de o legislație prea rigidă câteodată, dar, una peste alta, sunt proiecte certe, proiecte pentru care s-au semnat contracte de finanțare. Aș fi vrut să finalizez până acum proiectul pentru realizarea centrului de colectare al bunului, prin aport voluntar, suntem încă în faza de obținere a avizelor, eu estimez că undeva în trei luni de zile va fi gata, este un proiect benefic pentru comunitate, un proiect care este pe ultima sută de metri. Practic, mai avem de obținut ATR-ul de la furnizorul de energie electrică. Proiectul de montare a 153 de camere de luat vederi este un proiect prin care vom monitoriza tot ceea ce înseamnă inclusiv trafic auto, inclusiv ceea ce înseamnă curățenie”, a declarat, pentru Replica, Viorel Ionescu. Întrebat ce părere are despre faptul că Ionel Chiriță, fostul primar al orașului Hârșova, a furat startul campaniei electorale, Viorel Ionescu a precizat: „Pentru cine nu îl cunoaște, acesta este stilul lui, este un cetățean al orașului Hârșova, are dreptul la o opinie pe care eu i-o respect.”Video:Totodată, în contextul existenței altor candidați la primăria orașului Hârșova, Viorel Ionescu, întrebat dacă atenția acestora ar fi fost îndreptată și asupra sa, a adăugat: „Nu știu dacă asupra mea, cât asupra orașului, manifestând și intenția de a candida. Da, știm cu toții, s-au anunțat fostul primar, o doamnă acum din partea PSD, o doamnă din partea AUR. Le doresc sănătate, că n-am cum să le urez succes în defavoarea mea. Cert este că, din ce am observat, nu doresc să vină la primărie pe niște proiecte viabile, ci doar pe niște promisiuni deșarte, «vin și o să…». Acest «o să» este greu de acceptat de hârșoveni. Proiectele nu sunt așa, «vin la primărie și o să…», de exemplu, acum suntem în faza de ridicare PC-cap a proiectului tehnic privind iluminatul pietonal. Dacă, în mandatul trecut, pentru cei care au uitat, la modul nu chiar figurativ, am scos orașul din beznă și am iluminat toate străzile cu led, în acest mandat am depus un proiect privind îmbunătățirea iluminatului pietonal și suntem la faza de scoatere pe licitație. Eu am stabilit ca vineri, ultima zi din această săptămână, proiectul PC-cap să participe la licitație. Domnul Nădrag, cu tot respectul pentru vârsta pe care o are, nu știe ce înseamnă implementare de proiecte și, nu o spun la modul răutăcios, o spun la modul real că nu a știut Hârșova de proiecte europene până să vin eu, iar doamna, în afara faptului că se recomandă juristă în Constanța, aici va trebui să vină și să-și prezinte oferta în fața cetățenilor să spună cine este. Nu este suficient să te naști în Hârșova, este important să trăiești în Hârșova, este important să ai legături cu orașul Hârșova.”Cu privire la faptul că inclusiv Aura Bozdoacă, fostul subprefect, și-a manifestat candidatura la primărie, Viorel Ionescu a precizat: „Pe mine nu mă interesează contracandidații, pe mine mă interesează direcția noastră, mă interesează proiectele noastre, mă interesează relaționarea mea și a echipei mele cu hârșovenii. Eu îmi fac propria mea campanie, nu mă interesează ceilalți candidați. Aura Bozdoacă se recomandă ca o juristă din Constanța, poate nu crede, dar chiar sunt mulți care nu o cunosc. Ca toți ceilalți, avem obligația de a ne depune declarația de avere, iar dumneaei, ca și funcționar în cadrul prefecturii, a depus această declarație, însă nu are absolut nimic în declarație. Se pare că se «gospodărește» singură, nu are proprietăți pentru care să plătească taxe și impozite în Hârșova.”Video:„Cel puțin pe Hârșova eu cred că domnul Nădrag se gândește «domnule, vreau să ajung la primărie pentru că știu cum este». Nu, domnul Nădrag nu știe cum este, el știe cum era primăria când a predat-o. Chiar mi-a dat o hârtie scrisă cu mâna lui, o voi arăta la momentul respectiv, în care spune «nu am primit nimic, nu am ce să predau». Și, într-adevăr, am primit o primărie în care nu se făcea mai nimic. Acum, în schimb, îl invit pe domnul Nădrag să cunoască”, a mai adăugat acesta.Video: 

Sursa: ReplicaOnline.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
11:17 pm, aprilie 28, 2024
temperature icon 13°C
cer acoperit de nori
Humidity 74 %
Pressure 1024 mb
Wind 12 Km/h
Wind Gust: 21 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:00 am
Sunset: 8:04 pm
Close

Close
Navigation
Categories