Sărăcia îi ţine departe de dentist. “Plafoanele stomatologilor se epuizează într-o săptămână”

La ora actuală, Casa Națională de Asigurări de Sănătate decontează servicii stomatologice de bază, până la 6.000 de lei, unui cabinet stomatologic, plafonul fiind majorat anul trecut, de la suma de 4.000 de lei. Cu toate acestea, reprezentanţii Colegiului Medicilor Stomatologi Constanţa sunt de părere că plafonul nu este de ajuns, fiind prea mic în raport cu nevoile pacienților.

Nu există om care să nu aibă, la un moment dat, probleme cu dantura, iar când durerea nu cedează, oricât de mult i-ar displăcea să meargă la doctor, până la urmă tot trebuie să facă acest lucru. Din păcate, intervențiile nu sunt tocmai ieftine, acesta fiind, de fapt, motivul pentru care, uneori, românii amână prezentarea la dentist. Ca urmare, cei mai mulți ajung la doctor numai atunci când au urgențe, dureri sau, mai grav, când îşi pierd dinții. Altfel spus, mulți ajung pe scaunul stomatologilor în ultima fază, când au o urgență, când îi doare foarte tare măseaua, au falca umflată și când deja este extrem de dificil de lucrat, iar variantele de tratare a problemei pacientului sunt limitate. Lui Mihai B. i s-a recomandat să i se facă o extracție, atunci când a mers la dentist, având un dinte compromis. „Intervenţia a decurs foarte bine. Locul extracţiei s-a vindecat repede, dar am rămas cu un loc gol în gură, iar cea mai bună soluţie pentru a-l acoperi este implantul, doar că preţurile sunt mari.

Mi s-a spus că un implant din clasa economică ar costa aproximativ 2.500 de lei, iar dacă optez pentru unul din clasa premium, atunci va trebui să plătesc 4.500 de lei, bani pe care nu mi-i permit, la acest moment”, ne-a declarat bărbatul.

Aceasta este o situaţie. Sunt, însă, pacienţi, majoritatea în vârstă, pentru care fiecare bănuț contează, preţul unei proteze dentare plecând de la 2.500 de lei, sumă pe care mulţi nu şi-o permit.

„Sper ca până la urmă să pot beneficia de o proteză decontată de Casa de Asigurări de Sănătate, pentru că nu am posibilitatea de a plăti preţul care se cere în clinicile de specialitate. Doctorul m-a trecut pe lista lui şi mi-a spus că, atunci când va avea plafon, mă va ajuta. Sper ca acest lucru să se întâmple mai repede, pentru că abia dacă mai pot mânca, din cauza lipsei dinţilor”, ne-a spus cu lacrimi în ochi Cerasela E.

Irina M. se află în aceeaşi situaţie. „Foarte rar mi s-a întâmplat să beneficiez de vreo intervenţie stomatologică gratuită, pentru că plafoanele se termină foarte repede, iar pensiile sunt mici”, a adăugat femeia.

Ce bani primeşte un medic într-o lună, de la CJAS

De aceeaşi părere sunt şi reprezentanţii Colegiului Medicilor Stomatologi Constanţa, care îşi doresc plafoane mai mari, pentru a ajuta cât mai multe persoane aflate în suferinţă. „Ne dorim să avem o relaţie bună cu Casa de Asigurări de Sănătate şi să putem să obţinem pentru pacienţi preţuri mai bune şi poate mai multe manopere compensate, întrucât, de multe ori, plafonul se epuizează într-o săptămână. Şi medicii se plâng de plafoane, iar sărăcia populaţiei se transpune, clar, şi în veniturile lor. În această situaţie, probabil că vor fi cabinete care se vor închide. Avem medici care se plâng că nu mai fac faţă cheltuielilor. Dacă ar fi un plafon mai mare, cum sunt cele de la medicii de familie, ei s-ar descurca altfel. Cu toate acestea, sunt încă destui care vor să îşi deschidă cabinete, dar este foarte greu pentru cabinetele mici, de cartier, să reziste”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi Constanţa, dr. Aureliana Caraiane, pentru „Cuget Liber”.

Referitor la sumele alocate lunar medicilor dentişti, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa, Aura Drăgoi, ne-a declarat că, în cadrul contractului privind asistenţa medicală dentară, intrat în vigoare în luna iulie 2023, în prezent, valoarea orientativă lunară de contract este crescută cu 50% față de valoarea de până la data de 30 iunie 2023. Astfel, aceasta a ajuns la 6.000 lei pentru un program de trei ore/zi în mediul urban, pentru mediul rural

aplicându-se o majorare cu 50% (9.000 lei/lună).

Tarifele serviciilor de medicină dentară, ajustate cu rata inflației

Ca servicii, a fost completată cu tomografii dentare lista investigațiilor pe care pot să le efectueze medicii stomatologi pentru asiguraţii pentru care este necesar a se efectua aceste investigaţii în vederea stabilirii diagnosticului sau pe bază de bilet de trimitere de la un alt medic de medicină dentară, dacă au autorizaţiile necesare efectuării acestor servicii şi dotările necesare. În plus, a fost introdusă o nouă procedură în pachetul de servicii, respectiv detartraj cu ultrasunete și periaj profesional, care se efectuează pentru ambele arcade, un asigurat putând beneficia anual de un astfel de serviciu.

„Au fost ajustate tarifele serviciilor de medicină dentară cu rata inflației din perioada aprilie 2022 – aprilie 2023. De asemenea, procentul de decontare a fost mărit, în sensul că, dacă până anul trecut multe dintre serviciile medicale acordate de către stomatologi pentru asigurații care nu fac parte din categorii prioritare aveau procentul de 60 %, acum la multe dintre servicii procentul de decontare este de 100%”, a subliniat Aura Drăgoi. Precizăm că, în prezent, CJAS Constanța are contract cu 166 de furnizori, la care activează 315 medici. În ceea ce priveşte valorile de contract, acestea variază în funcție de gradul profesional al medicului (fără grad, primar, specialist) și zona în care activează rural/urban. Spre exemplu, luna trecută, a completat reprezentantul CJAS Constanţa, valorile decontate au variat între 2.500 de lei (cea mai mică valoare) și 40.000 lei (cea mai mare).

https://mycta.ro/wp-content/uploads/2024/04/fond-1713467633-1.jpeghttps://mycta.ro/wp-content/uploads/2024/04/fond-plafoane-aureliana-caraiane-1713467657.jpg

Sursa: CugetLiber.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
5:50 am, mai 13, 2024
temperature icon 9°C
cer acoperit de nori
Humidity 78 %
Pressure 1019 mb
Wind 17 Km/h
Wind Gust: 20 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 5:40 am
Sunset: 8:22 pm
Close

Close
Navigation
Categories