Pregătiri pentru sezonul estival! Operatorii din Turism s-au întrunit în Mamaia

Vineri, 19 aprilie, la terasa Mandala Ballroom Mamaia, are loc o conferință de presă ce a avut ca temă deschiderea noului sezon estival. La  eveniment participă reprezentanți ai Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR), reprezentată de Corina Martin, Secretar General, RESTO Constanța, Lucian Tudose, Președinte executiv, Asociația Patronală Eforia Turistică, George Lică, președinte, Asociația Patronală a Operatorilor de Plajă  Mamaia Nord, Asociația Patronală Tulcea- Delta Dunării, Daniel Iluscă. De asemenea, mai sunt prezenți George Măndilă, președintele OMD Constanța Mamaia, OMD Mamaia Nord, Mirela Matichescu, Manager Destinație SUNWAVES / SUN FEST Mamaia, Ioan Borzea, membri ai RESTO.Mirela MatichescuTotodată, la conferința de presă au fost invitați și Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, reprezentat de George Fulina – Director Agenția Teritoriala IMM și Turism Constanța, Directorul General al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Paul Anghel, Ionuț Stancovici, Fondator Asociația Caiac SMile, și Agenția Națională Anti-drog, Daniel Gheorghe, Comisar Șef Centrul Regional Constanța.Corina Martin ”Suntem cu mult timp înainte de 1 Mai. Dar motivul întâlnirii este de a trimite un mesaj turiștilor. Ne dorim să transmitem ca litoralul romanesc și Delta Dunării se pregătesc. Facem eforturi foarte mari”, a spus Corina Martin.

Sursa: ReplicaOnline.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
11:51 pm, mai 13, 2024
temperature icon 6°C
cer senin
Humidity 76 %
Pressure 1019 mb
Wind 18 Km/h
Wind Gust: 21 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 5:40 am
Sunset: 8:22 pm
Close

Close
Navigation
Categories