Hugh Grant a soluţionat procesul cu editorul tabloidului The Sun, pe care l-a acuzat de violarea intimităţii

Actorul Hugh Grant a ajuns la un acord cu editorul tabloidului The Sun, în cadrul unui proces în care starul britanic i-a acuzat pe jurnaliştii publicaţiei că au folosit detectivi privaţi pentru a-i intercepta ilegal telefonul şi pentru a-i sparge locuinţa, a declarat avocatul său miercuri într-un set de documente judiciare, informează Reuters.Hugh GrantHugh Grant şi prinţul Harry – fiul cel mic al regelui Charles al III-lea – au dat în judecată News Group Newspapers (NGN) pentru o presupusă obţinere ilegală de informaţii practicată pe scară largă, inclusiv prin interceptarea liniei sale de telefonie fixă, spargerea locuinţei şi obţinerea prin metode înşelătoare a unor informaţii confidenţiale despre persoana lui.Acest caz era unul dintre procesele declarate eligibile în ianuarie 2024 pentru a fi judecate la Înalta Curte din Londra, însă actorul a acceptat să încheie un acord cu NGN, a precizat avocatul său, David Sherborne.Hugh Grant, devenit faimos după ce a jucat în filme precum “Love Actually” şi “Notting Hill”, a promis să devină un susţinător proeminent al reformei din presă după izbucnirea scandalului interceptărilor telefonice în urmă cu peste un deceniu.El a dat în judecată NGN şi din cauza fostului tabloid News of the World, între timp dispărut de pe piaţă, într-un proces încheiat printr-un acord în 2012, la un an după ce publicaţia a fost desfiinţată de proprietarul său, magnatul media Rupert Murdoch, în urma unui val de critici din partea publicului.NGN a respins întotdeauna acuzaţiile privind acţiunile ilegale practicate de angajaţii tabloidului The Sun şi a semnat înţelegeri cu acuzatorii săi în peste 1.000 de procese fără să admită niciodată vinovăţia acestei publicaţii.Cu toate acestea, înţelegerea semnată în cadrul procesului intentat de Hugh Grant, care s-a concentrat exclusiv pe practicile ilegale ale tabloidului, ridică semne de întrebare despre durabilitatea acestei poziţii ce a fost susţinută atât de mult timp de grupul de presă britanic.Reprezentanţii NGN nu au dat curs invitaţiei transmise de Reuters pentru a face declaraţii pe această temă, citează Agerpres.

Sursa: ReplicaOnline.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
3:06 am, mai 19, 2024
temperature icon 10°C
cer acoperit de nori
Humidity 81 %
Pressure 1018 mb
Wind 12 Km/h
Wind Gust: 13 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 5:34 am
Sunset: 8:29 pm
Close

Close
Navigation
Categories