Ziua Mondială a Radioului: Un secol de informare, divertisment și educație pe calea undelor

Proclamată în 2011 de către statele membre UNESCO, 13 februarie este Ziua Mondială a Radioului (World Radio Day). Cu o vechime de peste 100 de ani, radioul a înflorit în secolul al XX-lea ca prim mjjloc de comunicare în masă şi continuă să fie unul dintre mijloacele media de încredere din întreaga lume, reinventându-se și evoluând cu tehnologia digitală şi cultura modernă.De Ziua Mondială a Radioului, UNESCO ne amintește câteva dintre rolurile sale.* Accesibil şi portabil, radioul are puterea de a conecta oamenii dintr-un oraş, o regiune, o naţiune şi, în mod ideal, din lume, are potenţialul de a aduce împreună popoare diferite într-un mozaic minunat.* În situații de urgenţă, precum dezastrele naturale sau distrugerile războiului, ni se reaminteşte fragilitatea infrastructurii moderne, dependente de rețeaua electrică, iar primul care răspunde, dintre mass-media, este radioul. Când luminile se sting şi internetul se închide, emisia radio serveşte ca linie vitală nepreţuită, pentru diseminarea publică a informaţiilor importante.* Una dintre cele mai durabile trăsături ale radioului este atenţia sa la pulsul comunităţii. Când vine vorba de tendinţe în muzică, sport, ştiri şi opinii, radioul a fost dintotdeauna cel mai eficient, pentru că a dat voce străzii. Muzica, limbajul şi îngrijorările oamenilor simpli, indiferent de vârstă, gen, origine sau poziţie socială, libertatea de expresie au găsit în undele radio teren fertil pentru a crește. Este una dintre cheile popularităţii radioului şi capacităţii de a supravieţui, dar şi este răspunsul la ceea ce este necesar pentru a avea un impact pozitiv asupra incluziunii şi a înţelegerii reciproce în secolul XXI.* Radioul este teatrul minţii! Cel mai mare avantaj al radioului în comparaţie cu televiziunea şi alte media vizuale, care livrează conținut prin intermediul unui ecran, este capacitatea remarcabilă a creierului şi a conştiinţei de a genera imaginaţie. Puterea cuvântului rostit de a spune poveşti, intensificată de muzică şi emoţie, este practic nelimitată. În plus, ne protejează sănătatea!* Radioul este furnizor de informație, iar știrile apar sub multe forme, acoperind subiecte de la geopolitică până la sănătate, meteo și trafic. Termenul „ştire” înseamnă, în accepțiunea UNESCO, doar informaţie verificabilă în interesul public. Amplificarea dezinformării şi manipulării în comunicaţiile moderne reprezintă un pericol care duce la ură şi extremism violent. Publicul ar trebui să consume media cu gândire critică şi să tragă la răspundere pentru acurateţe toate platformele, inclusiv radioul. În același timp, astăzi, mai mult decât oricând în istorie, oamenii ar trebui să aibă competenţe care să le permită să analizeze critic informaţia, iar radioul îi poate ajuta pe ascultători să dea dovadă de mai mult discernământ.* Radioul este un mare educator, acoperind toate domeniile, de la educaţia de bază până la disciplinele academice sau instruirea practică, de la cum să avem un stil de viață sănătos, până la cum să ne manageriem banii şi să votăm pe baza înţelegerii principiilor democratice. Educaţia este remediul pentru ignoranţă, iar iluminarea hrăneşte gândirea critică, înţelegerea reciprocă şi incluziunea, care contribuie la pace.* Radioul are o tradiţie de un secol și în a oferi publicului și o mare varietate de programe care pot fi etichetate ca divertisment, de la muzică, la teatru radiofonic, transmisiuni sportive sau umor. Iar divertismentul reflectă cultura şi moştenirea, care, la rândul lor, contribuie la înţelegerea diferenţelor dintre noi, dar și la umanitatea noastră comună.Astăzi, când celebrăm un secol de informare, divertisment și educație pe calea undelor, putem afirma că, în eter sau online, radioul a fost, este și va rămâne unul dintre cele mai accesibile, rapide și sigure mijloace de informare.O afirmă și cei mai mulți dintre constănțenii intervievați de Adrian Băncilă și pentru care radioul înseamnă o sursă credibilă de informații utile, verificate și concise, înseamnă pauza de bună dispoziție, dar si certitudinea unui prieten care-i însoțește în fiecare moment al zilei:Despre misiunea Radioului Public într-o societate în care știrile false, zvonurile sau dezinformarea ating cote alarmante, mai ales în mediul online, ne-a vorbit conferențiarul universitar dr. Raluca Petre, coordonatorul domeniului Științe ale Comunicării de la Universitatea Ovidius Constanța și autoarea lucrării „Managementul informației în media”, un ghid anti-manipulare menit să-i ajute pe consumatorii de mass-media să facă diferența între adevăr și non-adevăr.Raluca Petre a declarat pentru Radio Constanța că, în contextul în care știrile false proliferează, oamenii și-au dat seama că au nevoie de repere sigure și clare pentru a se putea orienta în viața lor și pentru a face distincția între ceea ce este adevărat și ceea ce nu este adevărat. Dacă un post de radio, și a subliniat aici Postul Public de Radio, niciodată nu dă stiri false sau neverificate, atunci și încrederea ascultătorului este pe măsură și va alege radioul in continuare.Raluca Petre a mai subliniat că Radioul Public ar trebui să facă si pe viitor ceea ce face deja: să observe evenimentele de interes public, să își selecteze cu grijă sursele, să verifice informatiile și să facă accesibile știrile care ne sunt necesare pentru a lua decizii bune în viața de zi cu zi. În felul acesta radioul va rămane un reper și un punct de stabilitate informațională pentru noi toti.Redactori: Silvia Pascale, Adrian Băncilă/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Freepik

Sursa: RadioConstanta.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
9:51 am, martie 2, 2024
temperature icon 8°C
cer acoperit de nori
Humidity 84 %
Pressure 1015 mb
Wind 20 Km/h
Wind Gust: 30 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:40 am
Sunset: 5:54 pm
Close

Close
Navigation
Categories