Ziua Jandarmeriei Române, marcată la Constanța

Ziua Jandarmeriei Române, marcată la Constanța
Anul acesta, în ziua de 3 aprilie, se împlinesc 174 de ani de la data la care domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului Obștesc, prin semnarea actul de înființare a jandarmeriei și anume, ”Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”, cu rolul de ”a priveghea siguranţa publică, ţinerea bunei rânduieli şi aducerea la împlinire a legilor”.
       
Prin această lege a fost dat statutul juridic armei Jandarmeriei și i s-au stabilit principiile de organizare și funcționare, a transmis un comunicat pus la dispoziție de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa. 
 
Pentru marcarea acestui moment aniversar important pentru arma noastră, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa a planificat o serie de activităţi, după cum urmează:

Astăzi, 02 aprilie a.c., cu începere de la ora 12.00 conducerea unității va organiza concurs de tir, într-un poligon special din municipiul Constanța, pentru jurnalişti, urmat de un meci de fotbal între o echipă a reprezentanţilor mass-media şi o echipă a  jandarmilor constănţeni. De asemenea, în cursul acestei zile se va desfășura un campionat de minifotbal la care vor participa opt echipe reprezentative ale detaşamentelor operative şi structurii de comandament 
          
Miercuri,  03 aprilie a.c., în prezenţa întregului personal, la sediul unității se va arbora Drapelul Naţional, în acordurile Imnului Naţional și se va da citire ordinului privind avansarea în gradul următor a jandarmilor care au obţinut rezultate meritorii în activitatea desfăşurată.

Astfel, la ceas aniversar, patru ofiţeri şi 16 subofiţeri, din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, vor fi înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, pentru modul exemplar în care și-au executat atribuțiile funcționale.

În cursul aceleiași zile, în poligonul Mangalia, jandarmii constănțeni vor avea ocazia să își demonstreze abilitățile în folosirea armamentului din dotare, în cadrul unui concurs de tir, ce va fi organizat în mod individual, pe două categorii, masculin/feminin, a mai punctat sursa citată. 

Totodată, în perioada 08-24 aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța va fi gazda a peste 500 de cadre didactice, copii preşcolari, elevi și părinţi, în contextul programelor extracurriculare  „Școala Altfel” și ”Săptămâna verde”. 
         
La mulţi ani tuturor jandarmilor, atât celor din ţară, cât şi celor aflați în misiuni internaționale!

foto:  Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa

Citește și:

Ziua Jandarmeriei Române, marcată la Tulcea (GALERIE FOTO)
 
 

Sursa: ZiuaConstanta.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
10:33 pm, aprilie 24, 2024
temperature icon 13°C
cer acoperit de nori
Humidity 74 %
Pressure 1006 mb
Wind 9 Km/h
Wind Gust: 9 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:06 am
Sunset: 8:00 pm
Close

Close
Navigation
Categories