Vlad Stoica: „Sunt şanse de 90% ca Felix Duchampt să încheie în top 30 la Paris”

Preşedintele Federaţiei Române de Triatlon, Vlad Stoica, a declarat că obiectivul la Jocurile Olimpice de la Paris este reprezentat de o clasare în top 30, iar şansele ca sportivul Felix Duchampt să îl realizeze sunt de 90%.

„Pentru această ediţie a Jocurilor Olimpice, obiectivul nostru este clasarea în primele 30 de locuri. Consider că având în vedere circumstanţele e maximum ce putem scoate. Iar şansele ca Felix să treacă linia de sosire în top 30 sunt de 90%. Şi asta este o vedere realistă, chiar dacă el la Tokyo a încheiat pe 36. Acum el are o perioadă, un bloc mai mare de pregătire şi a apucat şi să se odihnească după problemele de sănătate pe care le-a avut. La Tokyo a avut o perioadă mai scurtă cu două săptămâni. Însă la Paris, ţinând cont că va concura acasă, în faţa familiei, va avea o altă motivaţie şi o altă dorinţă de a se autodepăşi. În plus, recunosc că am văzut şi start list-ul şi am văzut acolo sportivi pe care îi poate învinge fără probleme”, a menţionat preşedintele.

Acesta a dezvăluit că Felix Duchampt, sportiv francez naturalizat în urmă cu patru ani, a fost foarte aproape de a ieşi din cărţile calificării din cauza unei tromboze venoase. Triatlonistul a leşinat în timpul unui zbor, însă tratamentul la care a fost supus de urgenţă a dat rezultate rapide şi astfel a putut să participe la două competiţii care i-au asigurat calificarea la JO de la Paris.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories