„Victimele și urmașii acestora încă așteaptă să se facă dreptate”

Sursa Foto: Facebook Nicolae-Ionel Ciucă

Președintele PNL, Nicolae-Ionel Ciucă a transmis astăzi, 14 iunie 2024, un mesaj la împlinirea a 34 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990. 

Mineriada din 13-15 iunie 1990 rămâne o pagină neagră în istoria noastră recentă. Regimul de atunci a interzis libertatea de opinie, suprimând un protest pașnic al opoziției, care își manifesta libera expresie, câștigată în decembrie 1989. Învrăjbirea oamenilor, fictivele lovituri de stat și manipularea – toate pornite de la nivel înalt în aparatul de stat – au generat valuri de ură și violență în societate.

Ca partid de opoziție și militant activ pentru diversitatea opiniilor, Partidul Național Liberal a fost o țintă a represiunii. Sediul nostru central și cel al PNȚCD au fost devastate de mineri. Am rămas însă, neclintiți, apărătorii statului de drept și ai unei societăți deschise.

Din păcate, dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 nu a fost încă finalizat, iar victimele și urmașii acestora încă așteaptă să se facă dreptate. Această rană a societății românești rămâne deschisă până când instanța va da vinovaților pedepsele pe care le merită”, a transmis Nicolae Ciucă.

Citește și:
Anunț de ultimă oră al președintelui PNL Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale
 

Sursa: ZiuaConstanta.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories