Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, vine în ajutorul familiilor cu nou-născuți prin lansarea Programului ”Bebe Trusou – Sprijin Financiar pentru Nou-Născuți”. Proaspetele mămici au nevoie de acest sprijin financiar foarte mult, având în vedere cheltuielile mari care apar atunci când se naște un copil.
Acest program a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 37/31.01.2023 și are scopul de a oferi sprijin financiar de 2.000 de lei pentru fiecare nou-născut, sub forma unui card securizat și nominal.
Sprijinul financiar se acordă o singură dată părinților care au domiciliul stabil sau reședința în municipiul Constanța de cel puțin un an anterior nașterii copilului pentru care se solicită ajutorul. În cazul familiilor formate din doi părinți, solicitantul trebuie să fie cetățean român. Pentru familiile monoparentale, părintele trebuie să fie cetățean român.
Pentru a beneficia de acest sprijin, cererile însoțite de documentele justificative trebuie depuse în termen de 90 de zile de la nașterea copilului. Documentele necesare includ actele de identitate ale părinților (original și copie) sau ale părintelui în cazul familiei monoparentale, certificatul de naștere al nou-născutului sau certificatul medical constatator al nașterii (original și copie) și declarație pe proprie răspundere că solicitanții nu au datorii la bugetul local.
Prin acest program, suma de 2.000 de lei per nou-născut poate fi utilizată pentru achiziționarea de produse esențiale pentru creșterea și îngrijirea copilului precum alimente și produse/aparatură destinate administrării alimentației copilului, scutece și îmbrăcăminte pentru copil, produse de cosmetică și igienă specifice vârstei copilului, pătuț, lenjerie, cărucior etc.
Când vor primi mămicile cardurile?
Pe site-urile de socializare mai multe mămici constănțene semnalează faptul că și-au depus actele pentru acest sprijin financiar și nici până în acest moment nu au primit un răspuns.
„Bună mămici, a primit cineva acei 2.000 de lei pentru Bebe Trusou ? Noi am depus anul trecut pe 15 iunie și nici în ziua de azi nu am primit niciun telefon. Aveți idee dacă se mai dau banii ? Bebe al meu are deja un an, oare mai poate primi?”, a întrebat o mămică pe rețelele de socializare.
Răspunsurile la această întrebare nu au încetat să apară și se pare că multe mame se află în aceeași situație prezentată mai sus.
„Eu am născut în decembrie și am tot căutat detalii despre acest program. Am găsit un site unde scria că în Constanța încă nu se dau banii, acum nu știu dacă e adevărat și nu m-am dus să mai depun acte”, „Eu în februarie am depus, dar încă nimic. Aștept, poate, poate”, „Și la noi a făcut bebe un an, mi-e greu să cred că se mai alocă. Unii au primit ceva prin poștă că momentan programul se suspendă”, sunt doar câteva din mesajele tinerelor mame.
Până în acest moment, reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială Constanța au înregistrat 2.146 de cereri de solicitare sprijin financiar pentru nou-născuți prin Programul „Bebe Trusou”.
Printr-un răspuns pentru redactorii „Cuget Liber”, reprezentanții DGAS Constanța au specificat când și dacă vor fi emise aceste carduri.
„Vă informăm că a fost încheiat contractul privind achiziția serviciilor de emitere, alimentare și distribuire a cardurilor nominale pe suport electronic program «Bebe Trusou», urmând ca, după achiziționarea cardurilor, acestea să fie distribuite solicitanților eligibili”, susține sursa citată.
Așadar, în ciuda întârzierilor semnalate de mai multe mămici pe rețelele de socializare, Direcția Generală de Asistență Socială Constanța a confirmat că procesul de emitere și distribuire a cardurilor este în curs de finalizare. Astfel, mămicile care au depus cereri eligibile pot fi asigurate că vor primi sprijinul financiar promis.