UPDATE Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a fost implicată într-un accident rutier produs pe drumul naţional 7, în judeţul Vâlcea. Autovehiculul în care se afla s-a răsturnat după ce a fost izbit violent de un alt autoturism. Ea se află la Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea, pentru investigaţii medicale.Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, Natalia Intotero, a fost rănită marți într-un accident rutier care a avut loc pe DN7.
Potrivit SPP, persoanele aflate în autoturismul SPP, şoferul, aghiotantul şi demnitarul, sunt bine. Pentru a fi evaluată starea de sănătate a persoanei aflate pe bancheta din spate, s-a decis, conform procendurilior SPP, verificarea acesteia într-o unitate medicală, informează news.ro
Toate persoanele aflate în autoturism purtau centură de siguranţă, iar maşina circula regulamentar.
Maşina SPP nu avea semnale acustice şi luminoase pornite, circula în trafic.
Știrea inițială:
Natalia Intotero se află în momentul de față internată în spital, după ce a fost rănită într-un accident produs pe raza localității Racovița.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, ministrul Natalia Intotero se afla pe bancheta din spate a autoturismului condus de un membru al Serviciului de Protecţie şi Pază. Din motive necunoscute încă, maşina ministrului a intrat în coliziune cu un alt autoturism.