Vineri, în jurul orei 16:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea” a activat Planul Roșu de intervenție, după ce, podul de la ecluza Cernavodă, s-a produs un accident între un autocar și un microbuz.
În accident au fost implicate 37 de persoane.
La fața locului intervine Detașamentul Cernavodă cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o echipă de descarcerare și o ambulanță SMURD B2; Detașamentul Medgidia cu o autospecială de transport personal și victime multiple și o ambulanță SMURD B2; Detașamentul Palas cu o ambulanță SMURD B2, SMURD C1 și un microbuz.
„Din primele informații persoanele din autocar nu necesita îngrijiri medicale, iar din microbuz toate cele 13 persoane(7copii si 6 adulți), sunt asistate medical, preluate și transportate la Spital Cernavodă cu traumatisme minore”, au transmis reprezentanții ISU Constanța.