Universitatea Ovidius din Constanța, gazdă pentru Cafeneaua Științei – eveniment interactiv despre direcțiile noi de cercetare în domeniul medical

Universitatea Ovidius din Constanța, gazdă pentru Cafeneaua Științei - eveniment interactiv despre direcțiile noi de cercetare în domeniul medicalUniversitatea Ovidius din Constanța (UOC) organizează vineri, 23 februarie 2024, evenimentul Cafeneaua Științei, cu tema „Noi direcții de cercetare privind stresul, reziliența și metode de comunicare în domeniul medical”.

Potrivit Biroului de Presă al Universității Ovidius Constanța, întâlnirea va avea loc în Amfiteatrul Facultății de Medicină din campusul universitar, Corp B (Aleea Universității nr. 1), începând cu ora 14.00. Invitați în cadrul evenimentului sunt conf. univ. dr. Cristian  Surcel și asist. univ. dr. Cristian Mirvald, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, care vor susține prezentări alături de prof. univ. dr. Liliana-Ana Tuță, prorector al UOC pentru Relații internaționale, studenți străini și rezidenți, și prof. univ. dr. Elena Danteș, directorul proiectului AD. AUGUSTA.

„Cafeneaua Științei este un eveniment interactiv organizat în cadrul Proiectului « Înființarea și dezvoltarea Centrului Regional Sud-Est pentru orientarea în cariera de cercetător – AD. AUGUSTA », care le oferă participanților o platformă pentru prezentarea cercetătorilor, reprezentând, totodată, un mediu propice pentru schimbul de idei, consolidarea colaborărilor și stimularea interesului tinerilor pentru cercetare” precizează prof. univ. dr. Elena Danteș, directorul proiectului.

Manifestarea se adresează atât doctoranzilor, cât și cadrelor didactice din domeniul medical și din cel al psihologiei.

Înscrierea la Cafeneaua Științei se poate realiza până la data de 15 februarie 2024, ora 16.00, accesând link-ul: https://forms.gle/sNtzpVMd4WXNg66H8.

Proiectul „Înființarea și dezvoltarea Centrului Regional Sud-Est pentru orientarea în cariera de cercetător – AD. AUGUSTA” (cod 2/16.11.2022) este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (Investiția 10. Înființarea și susținerea financiară a unei rețele naționale de opt centre regionale de orientare în carieră ca parte a ERA TALENT PLATFORM – Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării).

Citește și: 

Stagiu de practică extracurriculară la Bruxelles pentru studenții Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole

Sursa: ZiuaConstanta.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
1:07 am, februarie 24, 2024
temperature icon 7°C
nori împrăștiați
Humidity 92 %
Pressure 1016 mb
Wind 20 Km/h
Wind Gust: 35 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:52 am
Sunset: 5:45 pm
Close

Close
Navigation
Categories