Uniunea Democrată Turcă din România organizează la Constanța simpozionul „Femeia Turcă din Balcani”

Uniunea Democrată Turcă din România organizează în perioada 21-24 septembrie 2023, cea de a XI-a ediţie a simpozionului internaţional „Femeia Turcă din Balcani”, eveniment care se va desfăşura la Hotelul TEN din Constanţa. Simpozionul este organizat de Comisia de femei a UDTR și reunește profesori universitari şi reprezentante ale unor instituţii culturale non-guvernamentale din Azerbaidjan, Bulgaria, Grecia, Republica Moldova, Turcia şi ţara gazdă România. Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, 22 septembrie, ora 10:30, în prezenţa preşedintelui UDTR, ing. Fedbi Osman, a deputatului Iusein Ibram şi a numeroşi oaspeţi, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi centrale, precum şi diplomaţi acreditaţi în România.

Ediţia cu numărul XI a simpozionului marchează, prin tematica abordată, împlinirea în acest an, la 29 octombrie, a unui centenar de la proclamarea Republicii Turcia, eveniment istoric care a deschis calea democratizării țării dar, care a influenţat și comunităţile de etnici turci din ţările din Balcani şi implicit comunitatea turcă din România. Simpozionul este structurat în trei paneluri, în cadrul cărora participantele vor prezenta lucrări ştiinţifice având trei teme majore şi anume: „100 de ani de la proclamarea Republicii Turcia. Perspective istorice şi… CITEȘTE ARTICOLUL AICI!

Sursa: TomisNews.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Constanța, RO
2:28 pm, septembrie 26, 2023
27°C
cer senin
Wind: 38 Km/h
Pressure: 1021 mb
Visibility: 10 km
Sunrise: 6:56 am
Sunset: 6:57 pm
Close

Close
Navigation
Categories