Un accident de circulație grav s-a produs azi-noapte, pe DN 6, în județul Mehedinți. Un autotren a plonjat de pe viaductul Bahna și a căzut în Dunăre, de la 15 – 20 de metri înălțime. Trupul șoferului a fost recuperat de scafandri. Mastodontul este acoperit de apă. În sprijinul pompierilor de la ISU Mehedinți a fost trimis un echipaj de scafandri din Caraș-Severin.
Autoritățile caută soluții pentru extragerea vehiculului din apă. Adâncimea apei are peste 16 metri în acea zonă. Operațiunea este dificilă deoarece nu se poate cala o macara pe acel pod, scrie tvrinfo.ro
Tirul transporta cablaje auto.
sursa preluare foto: adevarul.ro