Primăria Mangalia a repartizat, recent, mai multe locuințe unor familii de tineri, unor cadre medicale, dar și unei persoane cu dizabilități, în blocurile nou-construite cu bani europeni. Tânărul cu nevoi speciale a primit cheile noii sale locuințe chiar de la primarul Radu Cristian, care a fost prezent și la repartizarea locuințelor pentru tineri sau cadre medicale. Odată cu predarea apartamentului, edilul i-a prezentat tânărului cu dizabilități dotările spațiului locativ, adaptat persoanelor cu nevoi speciale. De asemenea, primarul i-a explicat că blocul a fost construit într-o zonă care, în trecut, găzduia construcții fără forme legale. „Cu zece ani în urmă, în această zonă erau celebrele „barăci” insalubre care adăposteau persoane certate cu legea. Deși la vremea respectivă, unii nu au fost de acord, am luat decizia radicală de a demola acele construcții inestetice și am trimis înapoi, în localitățile de domiciliu, pe toți cei certați cu legea, care nu locuiau cu forme legale, în Mangalia. Ulterior, am igienizat întreaga zonă și am început construcția de locuințe, cu bani europeni. Am finalizat deja acest proiect, iar, în curând, vom începe construcția a încă 12 blocuri de locuințe pentru tinerii Mangaliei”, a subliniat Radu Cristian. Tot în zona fostelor barăci, s-a construit și se va deschide, în curând, un Centru pentru copiii cu dizabilități.
in
Societate
Un tânăr cu dizabilități a primit locuință nouă de la Primăria Mangalia
Tags: Mangalia
Cuget Liber
Citeste zilnic ultimele stiri online din Constanta, Romania si Mapamond, numai in ziarul Cuget Liber de Constanta - Ziarul tau online
ALTE STIRI
Newsletter
Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta
EVENIMENTE CONSTANTA
PRIMARIA CONSTANTA
No Content Available
ULTIMELE STIRI
Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.