Un nou tip de recompensă pentru angajați: Tichete pentru activităţi casnice. Ce valoare vor avea

Angajatorii ar putea încheia un contract cu agenţiile de ocupare a forţei de muncă pentru achiziţia de tichete de activităţi casnice, potrivit unui proiect publicat în transparenţă decizională de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS). Aceste tichete, în valoare nominală de 15 lei, pot fi utilizate pentru a plăti persoanele care ajută în gospodărie cu diverse activități casnice.
Tichetele pot fi oferite angajaţilor ca beneficiu extrasalarial, însă angajatorii vor trebui să încheie o convenţie cu agenţia de ocupare a forţei de muncă din zona lor, iar în baza acestui document vor putea achiziţiona un număr de tichete casnice în format electronic sau pe suport de hârtie, au precizat reprezentanţii Ministerului Muncii, pe pagina de Facebook a instituţiei.
Un avantaj suplimentar pentru angajatori este reprezentat de beneficiile fiscale asociate. Dacă un angajator acordă cel puțin 600 de tichete unui salariat într-un an, acesta va primi în anul următor 50 de tichete gratuite, care pot fi utilizate ca primă sau bonus pentru alți angajați.
“Implementarea sistemului de tichete de activități casnice are potențialul de a stimula participarea persoanelor în cadrul unui raport juridic flexibil care le conferă și calitatea de asigurați în sistemul public de pensii și în sistemul asigurărilor de sănătate. Totodată, se asigură posibilitatea utilizării acestui sistem inclusiv în zonele rurale cu oportunități limitate de angajare sau cu mobilitate geografică scăzută a forței de muncă. De asemenea, acest mecanism poate contribui la creşterea ratei de activare a populaţiei în vârstă de muncă pe piaţa muncii şi la diminuarea ratei sărăciei, prin completarea veniturilor beneficiarilor de venit minim de inserție cu veniturile ocazionale obţinute din prestarea de activităţi casnice. Un alt lucru important este faptul că șomerii înregistrați la ANOFM pot beneficia în continuare de drepturile și măsurile prevăzute de Legea nr. 76/2002 chiar dacă devin prestatori casnici”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Valoarea nominală a unui tichet este de 15 lei.
Potrivit Ministerului Muncii, angajatorii care doresc să beneficieze de acest sistem trebuie să respecte câteva reguli, precum: să facă plata contravalorii acestora către agenţie, să completeze datele personale ale salariaţilor pe tichetele emise şi să distribuie tichetele exclusiv angajaţilor care au dreptul să le utilizeze.
Contractul dintre angajatori şi agenţiile de ocupare se gestionează electronic prin platforma tichete.anofm.ro, unde angajatorii pot urmări statusul contractului şi pot introduce datele necesare pentru emiterea tichetelor. Pentru fiecare achiziţie lunară, angajatorii trebuie să furnizeze o listă cu angajaţii beneficiari, care la rândul lor trebuie să aibă un cont în platformă.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories