În ajunul votului, Austria a trecut de partea celor care susţin acest regulament, ceea ce a permis Consiliului UE să atingă majoritatea calificată necesară, 66,07% din populaţia UE.
Regulamentul fusese deja negociat şi agreat între state, dar şi cu Parlamentul European, care l-a aprobat în februarie, în şedinţă plenară. Era nevoie doar de adoptarea oficială din partea statelor membre. Un acord care a fost ameninţat în ultima clipă de o schimbare bruscă de poziţie a Ungariei, în martie, când Consiliul trebuia doar să confirme textul.
„Să lăsăm deoparte ideologia şi să lucrăm împreună”, a spus comisarul european responsabil de acest portofoliu, Virginijus Sinkevicius, în cadrul discuţiilor din consiliul miniştrilor Mediului, care dezbate textul. Comisarul european a calificat blocajul ca fiind „îngrijorător” pentru credibilitatea unităţii comunitare. I s-au alăturat ţări precum Grecia, Germania şi Danemarca.