Tudorel Dogaru, fostul șef al BCCO Constanța, ar putea intra în avocatură!

Comisarul Șef Tudorel Dogaru, șeful BCCO Constanța, a ieșit la pensie pe 1 octombrie, după o carieră în Poliție de 30 de ani. Așa cum îl știm pe Dogaru, nu avea cum să iasă complet din sistem și nici să stea degeaba, așa că analizează foarte bine ofertele care nu au întârziat să apară, iar în final va lua o decizie. De precizat că nu va urma calea politicii, ci va activa tot în domeniul juridic, pentru că asta știe cel mai bine să facă.Tudorel DogaruDe-a lungul carierei sale, Tudorel Dogaru a fost șeful Poliției Locale Constanța, șef al Poliției Municipiului Constanța, dar și adjunct al IPJ Constanța. 30 de ani din viață i-a dedicat Poliției, așa că nu avea cum să stea departe de acest domeniu nici după pensie. Tudorel Dogaru a declarat, pentru Replica, faptul că va activa, în continuare, tot în domeniul juridic, însă nu s-a decis ce va face exact. Ofertele curg, inclusiv de la stat, însă vrea să ia decizia cea mai bună. Nu exclude, însă, varianta să activeze, mai departe, în domeniul avocaturii, după cum ne-a declarat Dogaru, sau în cadrul Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă. Exclude, însă, o carieră în politică. „Nu voi intra în politică și nici nu voi activa la stat, deși nu duc lipsă de oferte. Voi activa tot în domeniul juridic, ceea ce știu eu să fac. Poate fi Frintex, poate fi avocatură… Sau, cine știe, poate apare ceva mai tentant!”, ne-a spus Dogaru.Tudorel Dogaru s-a născut la data de 9 noiembrie 1974, a absolvit Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza București, dar și alte facultăți atât la București cât și la Constanța. În toată cariera sa de până acum a ocupat mai multe posturi importante în cadrul Poliției, între care și împuternicit șef al Serviciului de Informații și Protecție Internă sau șef al Biroului Accidente din cadrul Serviciului Rutier, șef al Serviciului pentru Acțiuni Speciale și mai apoi șef al Poliției Municipiului Constanța.În mai 2017, comisarul șef Tudorel Dogaru a fost împuternicit ca adjunct în cadrul IPJ, pe Ordine Publică, pe o perioadă de 6 luni de zile. Precizăm că Tudorel Dogaru a fost împuternicit la cârma Poliției Municipiului pe 15 ianuarie 2016, fiind pe atunci șeful Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Constanța, după care, în septembrie același an, a susținut examenul de ocupare a postului, pe care l-a trecut cu brio!

Sursa: ReplicaOnline.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
2:41 am, februarie 24, 2024
temperature icon 7°C
cer acoperit de nori
Humidity 93 %
Pressure 1015 mb
Wind 20 Km/h
Wind Gust: 36 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:52 am
Sunset: 5:45 pm
Close

Close
Navigation
Categories