copiii de doi ani sau mai mici, de un an, sau poate de trei ani, poate să fie
destul de dificilă, mai ales în cazul în care ești părinte pentru prima dată. Este
nevoie să fii atent la foarte mult de aspecte care țin de siguranță, dar și să
știi exact să alegi acele jucării care să îi placă celui mic și care să îi
dezvolte abilitățile specifice pe care trebuie să le achiziționeze, conform
vârstei sale. Chiar dacă procesul poate să pară dificil, la prima vedere, vei
observa că atunci când ai toate informațiile că alegerea nu mai pare atât de
dificilă. Îți povestim despre toate acestea în rândurile care urmează.
Copiii învață prin
joacă și de aceea este extrem de important să alegi piesele potrivite și
adecvate pentru vârsta acestuia. În caz contrar, copilul nu va reuși să
deprindă toate abilitățile de care are nevoie și dacă jucăriile alese nu sunt
potrivite vârstei sale îl pot plictisi sau pot fi mult prea elevate pentru
vârsta acestuia.
Te invităm să afli
care sunt recomandările de care trebuie să ții cont atunci când alegi jucării
pentru copii de doi ani, de un an sau de trei ani.
1. Siguranța
Siguranța trebuie să
fie criteriul principal pe care te sfătuim să îl ai in vedere atunci când alegi
jucării pentru
copii de doi ani sau de vârste mici. Pentru că până la vârsta de trei
ani, copiii au tendința de a duce către gură orice obiect, așa că te sfătuim să
ai în vedere acest lucru și să alegi jucării sigure, confecționate din
materiale care nu sunt toxice, materiale care nu provoacă alergii și, în
general, jucării cu piese mari, cum ar fi animalele din lemn sau cauciuc, puzzle format din
patru sau cinci piese mari, blocurile mari de lego și multe altele. Verifică
întotdeauna dacă jucăriile pentru copii de doi ani sau de alte vârste mici
bifează criteriile europene de siguranță care trebuie să fie întotdeauna
înscrise pe ambalajul acestora. De asemenea, tot în ceea ce privește siguranța,
te sfătuim să eviți să cumperi jucării care au muchii sau vârfuri ascuțite sau
care sunt confecționate din plastic deoarece se pot deteriora rapid și îți pot
vătăma copilul.
2. Adecvarea
Așa cum aminteam și
în rândurile anterioare, asigură-te că jucăriile pentru copiii de doi ani sau
pentru copiii mici, în general, trebuie să fie potrivite pentru vârsta acestora
și să fie un instrument util, care să contribuie la dezvoltarea abilităților
acestora, dar și la dezvoltarea lor cognitivă. Spre exemplu, alege jucării care
să le dezvolte abilitățile motorii, dar și imaginația și creativitatea, cum ar
fi jocurile de Lego, păpușile, ustensilele pentru gătit, animăluțele sau board
game-urile. Toate au un rol semnificativ în dezvoltarea fizică, cognitivă și
emoțională a copilului tău și reprezintă și o bună modalitate de a își petrece
timpul.
3. Interesele
Un alt aspect care nu
este de ignorat vizează și interesele și preocupările copilului tău. Dacă în
cazul copiilor mici, cu vârste cuprinse între zero luni și un an, spre exemplu,
sigur că nu poți ști care sunt interesele acestuia, atunci când copilul mai
crește, îți poți da seama spre ce fel de activități se îndreaptă, iar în jurul
vârstei de doi sau trei ani, deja lucrurile sunt mai clare. Astfel, te poți
îndrepta către acele jucării despre care știi că îi trezesc interesul, iar dacă
nu îți dai seama, poți să cumperi jucării
pentru copii de doi ani sau de trei ani care se înscriu în diverse
domenii de interes și să constați apoi care sunt acelea pe care copilul tău le
preferă.
Nu uita să îl înveți
și să fie responsabil și să pună jucăriile la loc după ce se joacă, bineînțeles
dacă vârsta îi permite acest lucru.
Acum, că ai aflat mai
multe despre modul în care este recomandat să alegi jucăriile pentru copiii
mici, îți dorim spor la cumpărături și spor la joacă împreună cu cel mic!