Tom Hanks interpretează un pensionar morocănos în pelicula „A Man Called Otto“

Tom Hanks interpretează rolul unui pensionar morocănos în pelicula ”A Man Called Otto”, o comedie cu accente dramatice adaptată după romanul ”A Man Called Ove”, publicat în 2012 de scriitorul suedez Fredrik Backman, scrie Reuters.

Tom Hanks

Protagonistul peliculei, Otto Anderson, un bărbat de 60 de ani rămas văduv şi nevoit să se pensioneze, plănuieşte să se sinucidă, dar în schimb se împrieteneşte cu vecinii lui şi începe să vadă viaţa dintr-o perspectivă pozitivă.

Romanul a mai fost adaptat în 2015 într-o producţie suedeză nominalizată la Oscar în categoria ”cel mai bun film străin”.

”A Man Called Otto”, în regia lui Marc Forster, va rula într-un număr limitat de cinematografe din Marea Britanie începând de vineri.

Tom Hanks, premiat cu Oscar pentru rolurile din ”Forrest Gump” şi ”Philadelphia”, a declarat că nu a fost nevoie de audiţii pentru acest rol, întrucât el şi soţia sa, Rita Wilson, au cumpărat drepturile de ecranizare a romanului pentru publicul american.

”Treaba e că sunt egoist. Sunt un actor egoist şi sunt competitiv şi recunosc un rol bun atunci când văd unul şi nu cred că a fost luat în considerare nimeni altcineva pentru acest rol”, a spus Hanks. ”Pentru că am spus într-un mod egoist ‘Ştiu exact cum vreau să-l joc, ştiu foarte bine nu doar cum să fiu irascibil, dar şi întotdeauna corect”’.

Când personajul Otto apare în faţa publicului, îşi critică vecinii pentru diferite motive, de la câini care îşi fac nevoile pe peluza din faţa imobilului la vehicule poştale parcate în stradă.

Hanks s-a declarat bucuros să interpreteze un personaj încăpăţânat şi a spus ”Dacă cineva din filmul acesta are dreptate tot timpul, acela e Otto şi îmi place să-l interpretez pe tipul care are mereu dreptate”.

Descătuşarea laturii nepoliticoase este un act eliberator din punctul de vedere al lui Hanks.

”Este eliberator să poţi folosi limbajul trupului pentru a transmite mesajul. Un oftat frustrat este de cele mai multe ori la fel de bun ca acele exerciţii de respiraţie din yoga, când trebuie să te eliberezi de tot”, a mai spus actorul, citează Agerpres.

Sursa: ReplicaOnline.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
3:17 am, aprilie 18, 2024
temperature icon 11°C
cer acoperit de nori
Humidity 84 %
Pressure 1000 mb
Wind 25 Km/h
Wind Gust: 34 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:16 am
Sunset: 7:52 pm
Close

Close
Navigation
Categories