Teatrologul Anaid Tavitian, la o nouă apariție editorială

Teatrologul Anaid Tavitian, fost secretar literar al Teatrului de Stat Constanța timp de peste patru decenii, pregătește o nouă surpriză editorială. Foarte curând, va vedea lumina tiparului cel de-al șaptelea volum al său, intitulat „Călătorie pe drumul amintirilor”.

Acesta este tipărit după o serie de monografii dedicate Teatrului Dramatic Constanţa şi Teatrului de Păpuşi, o carte cu perle din umorul culiselor (cu coperta şi ilustraţiile create de Horaţiu Mălăele) și trei monografii teatrologice dedicate unor personalităţi ale teatrului tomitan şi românesc: Aneta Forna Christu, Eugenia Tărăşescu Jianu, Agatha Nicolau.

Lucrarea „Călătorie pe drumul amintirilor” este, mai degrabă, un album de amintiri, născut din dorinţa de a reconstitui şi fixa în memoria culturală momente de istorie teatrală la Pontul Euxin. Acest al şaptelea volum este ilustrat cu fotografii din spectacole şi din arhiva personală a personajelor cărţii, de care o leagă o prietenie de 45 de ani. „Din clipa venirii mele în teatru, am fost primită de ele cu căldură şi dragoste. Prin natura profesiei mele, am colaborat cu fiecare în parte. De exemplu, cu Gina Jianu la realizarea afişelor şi a caietelor-program. Cu Nuţi Forna la organizarea unor întâlniri cu micii spectatori, la sediul teatrului sau chiar la ei acasă: în şcoli şi grădiniţe, la finalizarea, traducerea unor recitaluri. Acestea sunt numai câteva din fericitele momente ale colaborării noastre. Ce m-a determinat să scriu din nou? Prietenia mea cu Roxana Silvia Stancu Ghiman a fost sursa mea de inspirație. Odată, într-un interviu povestea cât de rare sunt familiile ai căror membri se regăsesc în același teatru. Personajele cărții sunt membrii familiei Stancu-Ghiman. George Stancu a fost actor la Teatrul de Stat Constanța, soția sa, Roxița Stancu, a fost administrator la Teatrul de Stat Constanța, fiica lor, Roxana Silvia Ghiman, a fost, până la plecarea în Germania, constructor de păpuși, iar Dromihete (Heti) Ghiman, soțul ei, a fost actor al Teatrului de Păpuși Constanța”, a declarat Anaid Tavitian, pentru „Cuget Liber”.

Altfel spus, toate cărţile pe care le-a scris până acum le-a dedicat unor oameni de o aleasă conduită profesională şi sufletească, a căror prietenie o onorează şi în ziua de azi.

Prin natura profesiei sale a putut observa de-a lungul timpului că scena este locul în care se regăsesc, ca şi în viaţă, momente cu haz. În ceea ce priveşte perlele din spatele culiselor, acestea au fost transpuse în pagini cu ajutorul ilustraţiilor binecunoscutului actor Horaţiu Mălăele, căruia Anaid Tavitian i-a fost colegă la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

Ce urmează? Poate o carte cu caracter biografic, în care un loc însemnat să-l aibă, bineînțeles, teatrul. 

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories