TAROM a explicat de ce a renunțat la zborurile către Londra

Ieşirea de pe Heathrow a fost una dintre măsurile pe care TAROM şi le-a asumat prin planul de restructurare, iar vânzarea sloturilor de operare este o realizare, explică directorul general interimar al companiei, Costin Iordache.
„Felul în care sloturile de pe Londra sunt operate din punct de vedere economic au nişte facilităţi specifice industriei, care nu permit o diminuare sau o schimbare a frecvenţelor de operare în scopul optimizării acestei rute. Concret, conform regulilor de alocare pe care le avem pe aeroportul respectiv, noi trebuie să operăm în fiecare zi către Londra, pentru că aşa a fost acordat slotul respectiv. Nu poţi să operezi doar 3 zile pe săptămână în loc de şapte. Asta înseamnă că valoarea economică a slotului va fi afectată. Londra este singurul operator sau singurul loc în care aceste sloturi au şi o valoare economică, pe care noi am încercat să o maximizăm în favoarea companiei TAROM. Asta este decizia şi a fost asumată ca parte din măsurile de restructurare”, a explicat Iordache, într-o conferinţă de presă.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al companiei TAROM, Alexandru Anghel, a precizat că negocierile pentru vânzarea sloturilor de pe Heathrow au demarat în urmă cu doi ani, unul dintre motivele care au stat la baza acestei decizii fiind şi gradul de încărcare al aeronavelor pe această rută.
„Procesul acesta de vânzare a sloturilor de pe Heathrow a fost iniţiat în urmă cu doi ani. Discuţiile şi negocierile durează cel puţin un an pentru o astfel de tranzacţie. În acelaşi timp, trebuie să ţinem cont de faptul că Heathrow este singurul aeroport unde sloturile au o valoare tranzacţionabilă. Dacă am alege alt aeroport din Europa şi să renunţăm la ruta aceea, nu am fi putut valorifica sloturile respective. În felul acesta o facem şi punem la dispoziţie companiei fonduri pentru investiţii în noi avioane, de exemplu (…) Gradul de încărcare este unul dintre motivele renunţării la Londra, pentru că dacă luăm în considerare şi ne uităm pe un istoric cu câţiva ani în urmă până înainte de pandemie, ştiţi cu toţii că conectivitatea către Marea Britanie se face acum inclusiv de la oraşe, din regiune, nu neapărat din Bucureşti, ceea ce înseamnă că se operează foarte mult şi către aeroporturile din jurul Londrei, care sunt cu taxe mai mici, deservite în special să zicem de companii low-cost, care funcţionează în alte zone de costuri. Există şi o diferenţă de să zicem operabilitate sau de cost la final, până la urmă, între aceste aeroporturi, iar treptat încărcarea sau rentabilitatea acestei rute s-a depreciat”, a susţinut el.
Valorea tranzacției rămâne secretă
În ceea ce priveşte valoarea tranzacţiei, aceasta nu a fost dată publicităţii, fiind o informaţie de natură comercială şi supusă secretului comercial între parteneri. Această tranzacţie strategică este programată să se finalizeze la data de 26 octombrie 2024.
Cerințele aeroportului Heathrow nu mai pot fi îndeplinite de TAROM
În plus, ruta pe Londra prevedea o operare zilnică, respectiv anual 365 de zboruri dus-întors pe acest slot.
„De-a lungul istoriei sau cel puţin pe ultimii 6 ani când vorbim de pierderile pe care TAROM le-a avut (300 milioane de euro în perioada 2017 – 2022 – n. r.), Heathrow nu a fost una dintre cele mai performante rute din portofoliul TAROM. Putem doar să menţionăm că această vânzare a slotului este un pas important pe care TAROM-ul îl avea prevăzut în plan şi este o realizare pentru el în momentul de faţă, pentru că, v-am spus, este o tranzacţie foarte complicată. Este o piaţă limitativă, adică nu sunt puţin operatori care pot să participe la o astfel de tranzacţie şi zona în care s-a operat, adică partenerul, este deja cunoscut (…). Este vorba de o companie fanion în momentul de faţă pentru piaţa de aviaţie din punct al calităţii serviciilor. Este vorba de Qatar Airways. Este evident că avem o implicaţie şi un sprijin pe care l-am primit în perioada aceasta, dar astea au fost elementele”, a menţionat directorul.
TAROM continuă implementarea planului de restructurare, care include măsuri esenţiale pentru reducerea pierderilor, plata datoriilor, stabilizarea companiei şi aducerea într-o zonă de profitabilitate şi sănătate economică, asigurând astfel un viitor sustenabil. Printre aceste măsuri se numără şi valorificarea unor active care să contribuie la atingerea indicatorilor de viabilitate economică, precum sloturile de operare de pe Aeroportul Heathrow.
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Transportatorul naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliu 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories