Tânăra rănită în accidentul provocat de Vlad Pascu a rămas cu sechele pe viață. Mărturii cutremurătoare

Tânăra rănită în accidentul de la 2 Mai provocat de Vlad Pascu, în urma căruia alţi doi tineri şi-au pierdut viaţa, a afirmat că retrăirea acelor momente este foarte dureroasă şi a precizat că din punct de vedere fizic va rămâne cu sechele.
Tânăra a declarat pentru Antena 3 că mâna accidentată nu va fi niciodată recuperată 100%.
”Este foarte greu să te duci la pomeni. Să retrăieşti acele momente iar şi iar. Este foarte dureros. Fizic voi rămâne cu sechele. Mai ales cu mâna. Sunt pe drumul cel bun. Am avut parte şi de medici foarte buni care m-au ajutat şi le mulţumesc şi le sunt recunoscătoare. Au dat tot ce au avut mai bun pentru a-mi repara fractura şi nervul. Nu sunt operaţii uşoare deloc. Chiar dacă nu va fi o recuperare de 100%, eu sper să pot să am două mâini funcţionale”, a afirmat tânăra rănită în accidentul de la 2 Mai, notează news.ro
Judecătoria Mangalia a decis realizarea unei expertize medico-legale în cazul a doi tineri răniţi în accident. Aceasta urmează să stabilească dacă cei doi supravieţuitori ai evenimentului rutier au rămas cu infirmitate permanentă, ceea ce ar putea duce la schimbarea încadrării juridice, din vătămare corporală în vătămare corporală cu circumstanţe agravante, ceea ce ar putea duce şi la o majorare a pedepsei pentru Vlad Pascu.
În 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.
Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.
Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
Următorul termen în acest dosar a fost stabilit pentru 20 septembrie.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories