Tâlhărie în Ilfov. Bătrân agresat și jefuit de un bărbat de 26 de ani. Ce i-a furat

foto:PexelsLa data de 03 decembrie a.c., în jurul orei 15:42, polițiștii orașului Pantelimon au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, în noaptea de 2/3 decembrie a.c., soțul acesteia, în timp ce se afla pe o stradă din satul Fundeni, comuna Dobroești, a fost agresat fizic de către o persoană.

În urma activităților desfășurate, polițiștii orașului Popești Leordeni au identificat și depistat un bărbat, în vârstă de 26 de ani, bănuit de comiterea faptei sesizate, în cauză, acesta fiind condus la sediul poliției orașului Pantelimon pentru continuarea activităților procedurale, informează IPJ Ilfov. 

Din cercetări a rezultat faptul că, la data de 2  decembrie a.c., în jurul orei 20:10, în timp ce se afla pe o stradă din satul Fundeni, bărbatul respectiv l-ar fi agresat fizic pe soțul apelantei, în vârstă de 67 de ani, prin lovire cu un obiect contondent, după care, i-ar fi sustras acestuia lănțișorul de la gât. Ulterior, barbatul ar fi amanetat lănțișorul la un centru de profil din București.

În cadrul activităților procedurale, polițiștii ilfoveni au ridicat lănțișorul de la centrul de amanet și l-au predat soției persoanei vătămate.

În urma aprobatorului administrat, polițiștii orașului Popești Leordeni au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, față de bărbatul în cauză, urmând ca la data de 5 decembrie a.c., acesta să fie prezentat procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu propuneri privind măsurile preventive.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a mai punctat sursa citată. 

Citește și:

Incident violent la o stână din Helegiu! Un bărbat reținut pentru 24 de ore

Sursa: ZiuaConstanta.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
1:29 pm, februarie 25, 2024
temperature icon 14°C
cer acoperit de nori
Humidity 81 %
Pressure 1017 mb
Wind 24 Km/h
Wind Gust: 37 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:50 am
Sunset: 5:46 pm
Close

Close
Navigation
Categories