Sute de agricultori portughezi s-au alături mişcării de protest a colegilor europeni, blocând mai multe șosele

Sursa foto: Wikipedia

 

„Este foarte dificil să supravieţuieşti”, a spus pentru AFP Rui Sousa, în vârstă de 58 de ani, care a participat la un miting cu zeci de fermieri în oraşul Golega din centrul ţării.

„Agricultorii abia supravieţuiesc. Îşi vând produsele pentru mai nimic şi magazinele fac averi”, a comentat Ramiro Carvalho Alves, un zidar blocat în spatele tractoarelor adunate la Golega, în centrul ţării.

„Nemulţumirea e în creştere de la anunţul tăierii ajutoarelor” destinate compensării scăderii producţiei agricultorilor, a explicat pentru France Presse Nuno Mayer, purtător de cuvânt al „mişcării civile a agricultorilor din Portugalia”, care a făcut apel miercuri la această zi de mobilizare şi care se prezintă ca iniţiativă spontană, nepartizană.

Iniţiativa nu este susţinută de principala organizaţie din sector, Confederaţia agricultorilor portughezi, care consideră că guvernul s-a angajat să revină asupra reducerilor prevăzute.

Pentru a răspunde aşteptărilor agricultorilor, guvernul de la Lisabona a anunţat miercuri măsuri de susţinere în sumă totală de circa 500 de milioane de euro, menite mai ales să contribuie la remedierea consecinţelor secetei care afectează în mod deosebit sudul ţării.

Măsurile cuprind de asemenea o scădere a taxelor pentru combustibilul nerutier.

„Aşteptăm să vedem dacă aceste măsuri se concretizează”, a mai spus Mayer, care nu prevede deocamdată o prelungire a protestelor. „Nu vom face ca în Franţa. Vom desfăşura acţiuni paşnice”, a dat el asigurări.

În pofida concesiilor Bruxellesului, unde se reunesc joi liderii europeni, nemulţumirea agricultorilor din UE nu s-a diminuat, mai ales în Franţa, unde blocajele unor artere strategice urmau să continue pentru a patra zi consecutiv, pentru a denunţa politica europeană prea complexă, veniturile prea mici, inflaţia, concurenţa externă, mai ales a produselor ucrainene şi creşterea preţurilor la combustibil.
 
Citește și
Protestele transportatorilor bulgari îngreunează traficul la Vama Veche (FOTO+VIDEO)

Sursa: ZiuaConstanta.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
10:18 pm, februarie 23, 2024
temperature icon 8°C
nori împrăștiați
Humidity 90 %
Pressure 1016 mb
Wind 22 Km/h
Wind Gust: 41 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:54 am
Sunset: 5:44 pm
Close

Close
Navigation
Categories