Conform statisticilor, 28% dintre femeile însărcinate din România consumă alcool în cele nouă luni, iar incidența copiilor cu sevraj alcoolic la naștere este de două ori mai mare decât media la nivelul UE.România se află pe locul doi în Uniunea Europeană în ceea ce privește frecvența consumului de alcool în rândul adulților. Conform acestor date, aproximativ 35% dintre adulții din România au depășit măcar o dată pe lună limita de consum intens de alcool.Copiii preiau din comportamentul adulților și ajung și ei să consume alcool în cantități uriașe. Astfel, minori chiar și de 11 ani ajung la spital în comă alcoolică.Conform datelor oferite de Organizația Mondială a Sănătății pentru anul 2023, și analizate de jurnaliștii adevarul.ro, România ocupă poziția a doua la nivelul Uniunii Europene din punct de vedere al cantității de alcool consumată.Bărbații consumă săptămânal 15 băuturi, în timp ce femeile ajung la opt băuturi pe săptămână. Zonele în care românii consumă alcool în exces sunt Moldova și Oltenia. Și mai îngrijorător este că tot mai mulți copii și adolescenți consumă băuturi alcoolice în exces.În România, conform statisticilor UNICEF, 42% dintre adolescenții cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani au consumat cel puțin o dată băuturi alcoolice.Copii născuți în sevraj alcoolic În plus, România se confruntă și cu un alt fenomen. Anume, cel al copiilor născuți în sevraj alcoolic. Și asta fiindcă mama a consumat frecvent alcool în sarcină.Conform statisticilor, 28% dintre femeile însărcinate de la noi din țară consumă alcool în cele nouă luni, iar incidența copiilor cu sevraj alcoolic la naștere este de două ori mai mare decât media la nivelul UE.Radu Țincu, medic toxicolog, a explicat la Digi24 că riscul consumului de alcool de la vârste atât de mici constă în perturbarea dezvoltării sistemului nervos central, tulburări de atenție, de gândire, memorie.Cei care consumă alcool din adolescență, din școală, vor avea rezultate școlare mai slabe. Plus că există risc de abandon școlar.Consumul de alcool afectează capacitatea de gândire, duce la deficiențe intelectuale la perioada adultă. Coma alcoolică e un eveniment brutal, care afectează nu doar creierul, ci și ficatul. Acești copii se prezintă cu hepatite acute toxice. Riscul cel mai mare al consumului de alcool e ciroza hepatică.Cei mici copiază comportamentul adulților, așa că e important ca educația să înceapă în familie. Bebelușii care se nasc în sevraj alcoolic din cauza mamei care consumă alcool în timpul sarcinii dezvoltă un sindrom alcoolic fetal, dezvoltarea creierului nu se realizează corespunzător, vor avea o greutate mai mică la naștere.Alcoolul străbate bariera placentară, nou-născutul e un alcoolic dependent de etanol și dezvoltă aceste simptome de sevraj. Efectele alcoolului asupra fătului nu mai pot fi recuperate de foarte multe ori, a declarat medicul, citează stiripesurse.ro.
in
Sanatate
Statistică: 28% dintre gravidele din România consumă alcool, bebelușii se nasc în sevraj
Replica de Constanta
Replica de Constanta. Cotidian de atitudine bine informat
ALTE STIRI
Newsletter
Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta
EVENIMENTE CONSTANTA
PRIMARIA CONSTANTA
No Content Available
ULTIMELE STIRI
Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.