Sprijin pentru părinții singuri! Legea care elimină turele de noapte

Vești bune pentru părinții care își cresc singuri copiii. Începând cu luna aceasta, o nouă lege vine cu schimbări semnificative în Codul Muncii. Părintele dintr-o familie monoparentală nu mai poate presta munca de noapte, decât dacă vrea.
Începând cu luna iunie, 2024, în Codul Muncii s-a adăugat o prevedere foarte importantă pentru părinți, mai precis, pentru cei care își cresc copiii singuri. Aceștia nu vor mai fi obligați să presteze munca de noapte, datorită acestui act normativ care vine în sprijinul tuturor părinților în cauză, care nu au cu cine să își lase copiii pe timpul nopții.
Conform Codului Muncii, până acum, erau trei categorii de persoane care nu puteau fi obligate de angajator să presteze muncă de noapte: femeile gravide, femeile care alăptau și lăuzele. Potrivit legii, munca de noapte este definită ca activitatea desfășurată în intervalul orar 22:00 – 06:00. Tot muncă de noapte este și dacă o persoană lucrează doar trei ore în intervalul respectiv sau 30% din tot timpul de lucru din zi.
Angajatorii nu mai pot impune astfel condiția de a lucra în ture de noapte, fiind o posibilitate excelentă pentru părinți de a petrece mai mult timp cu copiii.
Munca de noapte nu este ușoară, implicând adesea un efort considerabil atât psihic, cât și fizic. În plus, relația dintre părinte și copil poate fi afectată de programul nocturn. După o tură obositoare, părintele nu mai are energia necesară pentru a se dedica pe deplin copilului.
Nu toți părinții au noroc de bunici sau prieteni care să îi ajute, iar unele persoane nu își doresc să apeleze la bone. Deci, de cele mai multe ori, copiii pot ajunge în grija unor persoane nepotrivite, sau, mai rău, să fie lăsați singuri acasă, pe timp de noapte. Tocmai de aceea, familiile monoparentale au nevoie de sprijin, motiv pentru care a fost gândită și această lege.
„Mă mai angajează cineva cu condiția asta?”
Există două situații în care pot fi puși părinții care își cresc singuri copiii: ori sunt deja angajați de multă vreme într-o firmă, iar angajatorul modifică programul de lucru în așa fel încât să elimine turele de noapte din grila de program a părintelui, ori sunt persoane care își caută un loc de muncă, iar programul include și munca pe timp de noapte.
„Am avut noroc cu angajatorul care a fost foarte înțelegător cu situația mea și mi-a permis să renunț la turele de noapte”, a spus Ana M., constănțeancă.
Există posibilitatea ca angajatorul să refuze să ofere postul liber unui părinte singur, deoarece nu poate îndeplini toate cerințele de pe fișa postului, ceea ce îi poate pune într-o mare dificultate pe cei aflați în astfel de situații, cum a fost și cazul Elenei S., o tânără mamă din Constanța care a declarat pentru redactorii „Cuget Liber” cât de greu este să îți găsești un job când ești singură cu un copil.
„Am terminat facultatea pe domeniul turism și alimentație și mi-am dorit foarte mult să lucrez într-un hotel. Eu am o fetiță pe care o cresc singură și îmi este foarte greu, părinții mei locuiesc la țară și nu o pot lăsa mereu la ei. Am vrut să mă angajez la mai multe hoteluri din Mamaia, unde am fost refuzată, deoarece nu puteam face turele de noapte din cauză că nu am cu cine să las fetița. Păi mă mai angajează cineva cu condiția asta? Este foarte greu să găsești pe cineva care să își dorească”, a încheiat ea.
Adoptarea acestei legi reprezintă un pas important în sprijinul părinților singuri, oferindu-le posibilitatea de a avea un echilibru mai bun între viața profesională și cea personală. Deși există încă provocări în găsirea unui loc de muncă adaptat noilor condiții, măsura aduce un plus de siguranță și stabilitate pentru familiile monoparentale. Este esențial ca angajatorii să înțeleagă importanța acestei legi și să sprijine părinții singuri în eforturile lor de a oferi o viață mai bună copiilor lor.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories