Spectacolul de reconstituire istorică „Origini” ajunge la Cetatea Tropaeum Traiani din Adamclisi

Spectacolul de reconstituire istorică „Origini” prezintă publicului, prin intermediul unui scenariu original, a zeci de actori, cascadori, reenactori, cai dresați, cascadorii și efecte speciale, originile poporului român și momentele-cheie ale evoluției țării noastre.Această prezentare necesită JavaScript.Proiectul, organizat de Asociația Cultural-Artistică ”Vulturii Carpaților”, cu sprijinul  Consiliului Județean Constanța, constă în desfășurarea a trei spectacole, în perioada 01 – 15 iunie 2024, în trei zone arheologice deosebite din județ:  Constanța (Tomis), Adamclisi (Tropaeum Traiani) și Hâșova (Carsium).Sâmbătă, 08 iunie, de la ora 19.00, cel de-al doilea spectacol din proiect va avea loc la porțile Cetății Tropaeum Traiani de la Adamclisi.Fiecare dintre cele trei episoade interconectate spune povestea unei provincii locuite de romani, geți și greci și sunt derulate de Asociația Cultural-Artistică Vulturii Carpaților, în colaborare cu cele mai titrate organizații și instituții din domeniu: Asociația Cascadorilor Profesioniști din Romania, Circul de Stat, Asociația Culturală Tomis, Asociația Via Praetoria din Bulgaria, Discover Dobrogea și reputați actori români.Ultimul spectacol din proiect va avea loc pe 15 iunie, la Cetatea Carsium din Hârșova.Participarea publicului este gratuită.Sursă: comunicat de presă/ Foto: Andu Axente/ Redactor: Adina Sîrbu

Sursa: RadioConstanta.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories