„Îi invităm pe constănţeni şi pe turişti la un spectacolul aviatic de top, un eveniment în cadrul căruia vizitatorii vor avea posibilitatea să vadă o expoziţie statică de logistică militară”, a declarat, vineri, 2 august, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul Aeroclubului României, George Rotaru.
„Sperăm să avem un spectacol reuşit şi, cel mai important, fără evenimente nefericite”, a completat directorul aeroportului, Bogdan Ionuţ Artagea.
Black Sea Air Show se anunţă a fi un eveniment de neuitat dedicat tuturor pasionaţilor de aviaţie şi nu numai. Â
Deschiderea oficială a Constanţa Black Sea Air Show, ediţia a III-a, este programată de la ora 16.00, marcată de un moment inedit realizat de Forţele Aeriene Române, iar un sfert de oră mai târziu, Fanfara militară va încânta publicul cu un moment muzical specific.
La ora 16.30, va avea loc defilarea motocicletelor, autoturismelor şi scuterelor – reprezentanţi ai Forţelor Aeriene Române vor defila pe motociclete, pentru ca, la ora 16.45, să se dea startul evoluţiilor aeriene, deschise de Aeroclubul României.
A doua parte a demonstraţiei aeriene va fi asigurată, de la ora 18.25, de Forţele Aeriene Române, cu evoluţii spectaculoase.
Evoluţiile aeriene se vor încheia, la ora 19.55, cu un zbor la apus, însoţit de focuri de artificii, pentru ca, la ora 20.30, să înceapă un concert pe platformă.
„Programul evenimentului include expoziţii statice cu tehnică militară, aeronave militare şi civile, replici ale realizărilor aeronauticii româneşti, şi evoluţii dinamice cu aeronave din dotarea Forţelor Aeriene Române, ale partenerilor şi aliaţilor dislocaţi pe teritoriul naţional, ale Aeroclubului României şi ale altor operatori aerieni civili.
Vă aşteptăm să fiţi alături de noi la acest spectacol aerian impresionant, unde veţi avea ocazia să-i vedeţi la lucru pe cei mai talentaţi piloţi şi să vă bucuraţi de un show de excepţie”, au transmis organizatorii mitingului aerian.
Ediţia a treia a Black Sea Air Show este organizată de Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa, în parteneriat cu Zoom Beach Bar, cu sprijinul Primăriei Comunei Mihail Kogălniceanu şi Bazei 57 Aeriene „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino”.