Șofer drogat cu cannabis, depistat pe strada Soveja

În perioada 15-16 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise. Astfel, au fost legitimate aproximativ 100 de persoane și au fost verificate peste 70 de vehicule. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, dintre care 19 la Legea 61/1991 și 3 la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de peste 10.000 de lei. De asemenea, a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.

Astfel, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au identificat un bărbat, de 20 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Soveja, fiind sub influența substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la canabis. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
1:28 am, iulie 20, 2024
temperature icon 26°C
cer senin
Humidity 51 %
Pressure 1012 mb
Wind 19 Km/h
Wind Gust: 42 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 5:40 am
Sunset: 8:42 pm
Close

Close
Navigation
Categories