Sindicatul Europol organizează o serie de proteste, la Constanța

Nemulțumiți de programul de lucru haotic, polițiștii au hotărât sa-și strige nemulțumirea în stradă! Astfel Sindicatul Europol, filiala Constanța, organizează o serie de proteste luni, 27 noiembrie a.c., în fața IPJ Constanța și în fața Prefecturii Constanța, la care vor participa polițiști din toate structurile IPJ Constanța.foto cu rol ilustrativ„În zilele de 27, 28 și 29 noiembrie a.c., între orele 08.00 şi 16.00, pe trotuarul din fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, situat în municipiul Constanța, Bld-ul Mamaia nr. 101-102, județul Constanța, respectiv pe trotuarul din fața Instituției Prefectului Județul Constanța situat în Bld-ul Tomis, nr. 51, municipiul Constanța, județul Constanța se va desfăşura o adunare publică organizată de sindicatul nostru. În intervalul orar aferent zilelor de protest vor fi realizate deplasări ale protestatarilor între cele două instituții fără a fi necesară devierea traficului rutier.La adunare vor participa maximum 100 de persoane, fără a se impune existența unui traseu de deplasare. Scopul adunării publice îl constituie nemulțumirile manifestate referitor la încălcarea drepturilor privind planificarea în serviciu a polițiștilor din cadrul structurii rutiere cât și din cadrul unor structuri de ordine publică de la nivelul IPJ Constanța. Protestul se va desfăşura cu respectarea Legii nr. 60/1991, iar împuterniciţii care vor asigura şi vor răspunde de măsurile privind buna organizare a adunării sunt următoarele persoane din cadrul Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL – Daniel Avasilcăi – Președintele Filialei Constanța a Sindicatului Polițiștilor Europeni „Europol”.Personalul desemnat să execute măsuri de ordine pe parcursul desfăşurării adunării va purta următorul însemn distinctiv – Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL. În sprijinul bunei desfăşurări a adunării, solicităm din partea primăriei şi a organelor de poliţie, măsurile legale ce se impun.“, au transmis reprezentanții Sindicatului Europol, filiala Constanța, într-un comunicat.

Sursa: ReplicaOnline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories