Conform acestui acord, Frontex va fi autorizată de acum înainte să lanseze operaţiuni comune şi să desfăşoare ofiţeri europeni de pază de frontieră şi de coastă pe teritoriul Serbiei, inclusiv la graniţele acesteia cu ţările vecine care nu sunt membre ale UE.
„Consolidarea gestionării frontierelor de-a lungul rutei migratorii este esenţială pentru reducerea sosirilor neregulamentare, ţinând cont şi de evoluţia modului în care operează contrabandiştii, precum şi de riscurile legate de traficul de arme de foc şi criminalitatea organizată”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
Acordul a fost semnat de comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, şi ministrul sârb de interne, Ivica Dacic, la Belgrad, după mai bine de un an de negocieri.