Senzația de corp străin în gât apare mai frecvent la persoanele în vârstă

Senzația de nod în gât, cunoscută în termeni medicali și sub denumirea de disfagie nevrotică, reprezintă senzația de corp străin în gât sau de contracție laringo-faringiană, asociată frecvent cu afecțiuni ale faringelui, ale glandei tiroide, boli neurologice sau cu tulburări nevrotice. Conform studiilor, acest simptom afectează aproximativ 4-6% dintre pacienții care se prezintă la un consult ORL, dar peste 45% dintre oameni experimentează de-a lungul vieții această senzație neplăcută.

Tulburările de deglutiție apar mai frecvent la persoanele în vârstă, însă de cele mai multe ori sunt trecute cu vederea, deoarece debutul este lent, iar pacientul de obișnuiește cu senzația. Specialiștii afirmă că deglutiția este un proces reflex, foarte complex, bazat pe o coordonare precisă între sistemul nervos, orofaringe și esofag, ceea ce permite bolului alimentar să treacă prin cavitatea orală, faringe și apoi prin esofag, pentru a ajunge în stomac şi mai departe în intestine.

Un risc crescut în apariția senzației de nod în gât este determinat de acei factori implicați în apariția afecțiunilor care declanșează acest simptom:

alimentația neregulată și necorespunzătoare, bogată în grăsimi, dulciuri și băuturi carbogazoase; carența de vitamine și minerale; administrarea de medicamente antihipertensive, antihistaminice; fumatul și consumul de alcool; stresul, stările conflictuale, evenimentele negative; sedentarismul etc.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories