După un lung proces de licitații și negocieri eșuate, putem să începem să ne gândim la o posibilă reabilitare a Teatrului de Vară din Mamaia… sau nu? Administrația județeană urmează să efectueze încă o procedură de licitație în vederea contractării unei firme care să se ocupe de serviciile de proiectare, de asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul de investiție „Reabilitare și modernizare Teatru de Vară Mamaia”. Valoarea totală a contractului este estimată la aproape 15,5 milioane de lei.După patru licitații fără niciun rezultat lansate anul trecut de Consiliul Județean Constanța, putem spune că se vede luminița de la capătul tunelului, iar reabilitarea Teatrului de Vară din Mamaia este din ce în ce mai aproape de a avea loc? Cu certificatul de urbanism nr. 1696 obținut încă din vara anului 2022, care urmează să expire vara aceasta, administrația județeană va efectua o nouă procedură de licitație pentru a contracta o firmă responsabilă de serviciile de proiectare, de asistență tehnică și execuție a lucrărilor de reabilitare și modernizare a Teatrului de Vară. Licitația este programată pentru data de 25 aprilie a.c.Încercări de reabilitare au mai fost, însă fără succes. Toate au eșuat pe motiv că ofertele depuse au fost incompatibile și neconforme, fiind imposibil de a se face, într-un final, o înțelegere între cele două părți contractuale.captură din documentul licitațieiÎn prezent, locul ce a fost casă pentru ,,Festivalul de la Mamaia” este nimic mai mult decât o ruină. Acolo unde demult răsuna vocea marilor artiști și aplauzele spectatorilor, astăzi se aude doar liniștea asurzitoare. Au trecut deja 12 ani de când locul este abandonat, iar trecerea timpului este vizibilă pe pereții ruinelor, mai ales că nu s-au efectuat nici măcar lucrări de conservare. Locul ce odată a fost în adevăratul sens al cuvântului „Teatru de Vară” aruncă astăzi o pată neagră asupra turismului. așa ar trebui să arate Teatrul de Vară MamaiaLa Teatrul de Vară din Mamaia va fi montată o scenă hidraulică în valoare de 36.000 lei, care va fi acoperită cu aluminiu compozit. Un număr de 1050 de scaune vor fi fixate în spațiul destinat spectatorilor, iar 35 de bucăți se vor depozita în magaziile de sub scenă pentru a fi înlocuite scaunele ce se vor deteriora/sparge în timp. Acoperișul de deasupra scaunelor va fi retractabil, fiind acționat electric, dacă este nevoie, în funcție de vreme.
in
Constanta
Se reabilitează, în sfârșit, Teatrul de Vară din Mamaia?! Sau va fi încă o încercare eșuată?


Replica de Constanta
Replica de Constanta. Cotidian de atitudine bine informat
Previous Post
Primăria Constanța oferă sprijin financiar pentru persoanele singure, aflate în situații de vulnerabilitate socio-economică si medicală
Next PostCJC alocă 1.5 milioane de lei, finanțare nerambursabilă pentru proiectele non-profit din zona socială și de sănătate. Până când pot fi depuse solicitările?
ALTE STIRI
Newsletter
Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta
EVENIMENTE CONSTANTA
PRIMARIA CONSTANTA
No Content Available
ULTIMELE STIRI
Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.