Conform unui comunicat din partea Primăriei Constanța, echipele Confort Urban vor desfășura în perioada următoare lucrările de amenajare a patru noi treceri de pietoni. Acestea vor fi situate astfel:
„Precizăm că pe strada Constantin Bobescu se vor monta și limitatoare de viteză”, precizează sursa citată.
Înființarea acestor noi treceri de pietoni fost avizată de Comisia de Circulație și Inspectoratul de Poliție Județean Constanța – Serviciul Rutier, în urma solicitărilor primite de la cetățeni, pentru a crește gradul de siguranță în aceaste zone ale orașului.
„Facem apel către conducătorii auto să circule cu prudenţă şi cu viteză redusă în zonele în care se efectuează lucrări”, a încheiat sursa citată.
Citește și:
Reacție la cald a lui Valentin Vrabie, în urma deciziei luate de Curtea de Apel Constanța!