Sculptorul Vasile Moldoveanu dă lecţii despre arta cioplitului în lemn, la Constanţa

La ora actuală, Vasile Moldoveanu este unul dintre cei mai buni cioplitori în lemn din țara noastră, printre puținii care încă mai face icoane de vatră, cea mai veche icoană românească de dinainte de pictura pe sticlă. Şi nu face doar icoane, ci din mâini îi ies adevărate opere de artă, de mărimi de tot felul. În plus, renumitul sculptor în lemn din Moreni, Dâmbovița, a lucrat mulți ani ca profesor, învățând și călăuzind pașii a generații întregi de elevi, cărora le-a împărtășit din arta acestui frumos meșteșug, arătându-le cum trebuie modelat corect lemnul.

Sculptorul Vasile Moldoveanu dă lecţii despre arta cioplitului în lemn, la Constanţa - fond-sculptorjpg-4-print-1723720330.jpg

Pe distinsul artist Vasile Moldoveanu am avut ocazia de a-l cunoaște în cursul acestei săptămâni, la Muzeul de Artă Populară Constanța, când își aranja cu multă migală ultimele piese din cadrul expoziției găzduite de instituția de la malul mării, în perioada 14 august – 8 septembrie, „Vasile Moldoveanu – 60 de ani în slujba prelucrării artistice a lemnului”.

Cu această ocazie, el aduce în prim plan cruci de mână, pristolnice, icoane pictate pe sticlă cu rame și „capace” din lemn, sărărițe, candele, troițe, lăzi de zestre în miniatură și blidare. În plus, le oferă celor interesaţi demonstraţii de lucru, chiar în faţa muzeului.

Sculptorul Vasile Moldoveanu dă lecţii despre arta cioplitului în lemn, la Constanţa - fond-sculptor-1723720412.jpg
Despre artist ştim că, de-a lungul timpului, s-a ocupat de studierea meșteșugului său în absolut toate zonele României. Mai mult decât atât, i se luminează faţa atunci când vorbește de icoana de vatră, pe care oltenii o confecţionează din lemn de esenţă tare pentru a proteja casa de duhurile rele ce pot intra pe hornul casei sau de crucea de mână folosită de preoți.

Expoziția de la malul mării, dedicată meșterului popular Vasile Moldoveanu, vechi colaborator al muzeului constănțean, este structurată pe două componente: una religioasă și cealaltă laică. Obiectele cu valoare artistică și muzeală lucrate de acesta reprezintă mărturii ale unei îndelungate activități de creație și de continuare a unui meșteșug ancestral, prelucrarea artistică a lemnului, evidențiind tehnici tradiționale (cioplit, incizat, excizat, traforat, pictat), dar şi vechi motive decorative şi simboluri, care s-au perpetuat în timp.

Sculptorul Vasile Moldoveanu dă lecţii despre arta cioplitului în lemn, la Constanţa - fond-sculptorjpg-3-1723720430.jpg
Sculptorul Vasile Moldoveanu dă lecţii despre arta cioplitului în lemn, la Constanţa - fond-sculptorjpg-2-1723720479.jpg
În cadrul expoziției găzduite de Muzeul de Artă Populară Constanța, publicul poate admira o varietate de piese lucrate în decursul anilor de către Vasile Moldoveanu: obiecte de cult (icoane pe sticlă, icoane de vatră, cruci de mână, pristornice, candele, troițe și cruci de masă), piese de uz gospodăresc (lăzi de zestre miniaturale, sărărițe, blidare), dar și cu valoare ceremonială (furci de tors).

Pasiune începută în copilărie, când îşi admira bunicul lucrând

Potrivit reprezentanţilor instituţiei de cultură, de peste două decenii, meșterul popular din Moreni a venit la Constanţa, făcând cunoscute tehnicile de lucru și ornamentare a obiectelor din lemn pe care le creează, precum și modul în care unele forme tradiționale și motive decorative s-au conservat și au evoluat de-a lungul timpului. Una dintre piesele de rezistenţă este sărăriţa, foarte bine realizată de artist. „Sărăriţa reprezintă piesa nr. 1 din bucătăria românească. Țăranul, cu mintea lui isteață, a făcut o cutie din lemn, a pus sarea acolo, unde se păstrează cel mai bine”, ne-a explicat acesta.

Artistul a avut răbdarea şi bunăvoinţa de a ne povesti şi cum a început pasiunea lui pentru lemn, amintindu-şi cu mare drag că, în jurul vârstei de zece ani, bunicul din partea mamei i-a dat voie să îi atingă sculele, să le studieze, dar nu şi să lucreze cu ele, întrucât îi era teamă ca nu cumva să se rănească, fiind extrem de tăioase.

Sculptorul Vasile Moldoveanu dă lecţii despre arta cioplitului în lemn, la Constanţa
„Îl admiram foarte mult pe bunicul meu, pentru că vedeam cum lucrează. Totul se lucra manual şi fiecare aşchie de lemn căpăta o formă circulară, ca nişte cârlionţi, atât de fin era. Am început să iubesc ceea ce făceam, dar din cauza pasiunii mele pentru lemn, am început să am probleme la şcoală, rămânând chiar corigent în clasa a VII-a şi apoi, şi în clasa a VIII-a. Am reuşit să promovez, iar mai târziu, m-am apucat şi de box, dar nu am renunţat niciodată la artă, pentru că era dragostea mea, viaţa mea. Până şi în armată, când comandatul unităţii a aflat cu ce mă ocup, m-a ţinut aproape şi mi-a pus la dispoziţie un atelier, unde am putut lucra liniştit”, ne-a declarat Vasile Moldoveanu.

Povestea lui cuprinde episoade foarte interesante, din toate etapele vieţii, iar despre operele lui, numai cuvinte de laudă. Sunt extraordinare, indiferent de mărimea pe care o au, mai mici sau mai mari.

https://mycta.ro/wp-content/uploads/2024/08/fond-sculptorjpg-4-print-1723720330-1.jpghttps://mycta.ro/wp-content/uploads/2024/08/123-1723803651.jpghttps://mycta.ro/wp-content/uploads/2024/08/fond-sculptor-1723720412.jpghttps://mycta.ro/wp-content/uploads/2024/08/fond-sculptorjpg-3-1723720430.jpghttps://mycta.ro/wp-content/uploads/2024/08/fond-sculptorjpg-2-1723720479.jpg

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories