Scandalul cerealelor. Ucraina se pregăteşte să dea în judecată Polonia, Ungaria şi Slovacia

Ucraina intenţionează să dea în judecată Polonia, Ungaria şi Slovacia din cauza restricţiilor pe care aceste state le-au impus pentru importurile de produse alimentare ucrainene, a declarat reprezentantul pentru comerţ al Ucrainei, Taras Kachka, într-un interviu publicat luni de Politico şi preluat de Reuters.

În luna mai, Uniunea Europeană a permis Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui provenite din Ucraina, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte. Această interdicţie a expirat pe 15 septembrie.

Însă, Polonia, Slovacia şi Ungaria au anunţat vineri că vor păstra propriile lor restricţii cu privire la importurile de cereale ucrainene, în pofida deciziei Comisiei. Autorităţile de la Varşovia, Bratislava şi Budapesta susţin că acţionează în interesele economiilor lor şi că deciziilor lor sunt destinate să protejeze fermierii lor de afluxul de produse ucrainene.

„Este important să dovedim că aceste acţiuni sunt greşite din punct de vedere legal. Şi de aceea vom începe mâine să demarăm procedurile legale”, a declarat Kachka pentru Politico.

Oficialul ucrainean a adăugat că autorităţile de la Kiev ar putea introduce măsuri de retorsiune împotriva Poloniei dacă autorităţile de la Varşovia nu renunţă la măsurile lor suplimentare. „Vom fi forţaţi să reacţionăm prin măsuri care să vizeze noi produse şi vom interzice importurile de fructe şi legume din Polonia”, a spus Taras Kachka.

Autorităţile de la Kiev au avertizat anterior că ar putea demara o procedură de arbitraj internaţional ca răspuns la restricţiile impuse exporturilor de cereale.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Constanța, RO
12:56 pm, septembrie 28, 2023
25°C
cer acoperit de nori
Wind: 30 Km/h
Pressure: 1019 mb
Visibility: 10 km
Sunrise: 6:58 am
Sunset: 6:53 pm
Close

Close
Navigation
Categories