Sâmbăta morților sau Moșii de Iarnă – tradiții și obiceiuri. Ce NU ai voie să faci în această zi și ce trebuie să dai de pomană

Moșii de iarnă sau Sâmbăta Morților are loc în acest an pe 18 februarie, înainte de Lăsatul secului de carne pentru intrarea în Postul Paștelui. La slujbă, preoții săvârșesc Sfânta Liturghie și se roagă, citind numele tuturor morților trecuți în pomelnice.

Tradiții și obiceiuri

În ziua de Moşii de iarnă, femeile nu dau cu mătura prin gospodărie, pentru a nu ridica praful în ochii celor adormiţi. Totodată, nu spală şi nu aruncă gunoiul din casă, ca să nu ajungă în mâncarea răposaţilor.

O altă tradiţie creştină în amintirea celor adormiți spune că rudele acestora merg la cimitir pentru a le așeza răposaţilor pe morminte flori și lumânări aprinse. Se mai spune că, în ziua de Moşii de iarnă, cei adormiţi îşi văd rudele lângă morminte ca printr-o pânză.

Tradiţia mai spune că, de Moșii de iarnă, este bine ca fiecare persoană să fie împăcată cu toată lumea şi să meargă la biserică cu inima curată.

De Sâmbăta Morţilor, credincioşii care merg la biserică trebuie să se îmbrace în alb, iar femeile să aibă capul acoperit, mai spune o tradiţie legată de vestimentaţie.

De Moșii de iarnă, finii se duc la nași cu colaci, care intră în rândul colacilor ritualici pentru nuntă. Acest obicei anticipează darul colacilor mari, pe care finii îi vor duce nașilor de Crăciun.

Pe lângă toate aceste tradiţii şi obiceiuri, rugăciunea înălţată cu evlavie în această zi este cea mai importantă pentru sufletul adormiţilor. Aşadar, adunarea în rugăciune în Sâmbăta Morţilor este cea care are putere de mijlocire în faţa lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor celor adormiţi.

Ce NU se face

În tradiția populară există credinţa că în această zi sufletele morţilor coboară pe pământ, de aceea se dă de pomană mâncare gătită.

Femeile care încalcă tradiţia şi lucrează în această zi sunt pedepsite să tremure ca piftia şi „li se întoarce pomana” pe care au dat-o.

În această perioadă nu se circulă noaptea, pentru că sufletele morţilor colindă neîncetat. Cel mai periculos este să mergi în noaptea din ajun şi de Mosi, când sufletele se întorc la mormite şi aşteaptă să meargă la Cer.

Tot de Moşi, gospodinele nu dau cu mătura ca să nu ridice praful în ochii răposaţilor, nu spală şi nu aruncă gunoiul ca să nu ajungă în mâncarea morţilor.

Ce se dă de pomană

Obiceiul cere ca în această zi să se dea de pomană plăcinte, vin, colivă, colaci, fructe, mâncare caldă, precum şi lumânări aprinse. În unele zone se mai împart plăcinte cu brânză, produse lactate, sarmale, răcituri, piftie, colaci cu miere şi nuci.

De obicei, rudele celor decedați pregătesc pentru a da de pomană sarmale, plăcinte, colivă, colaci, fructe și vin. Coliva, colacul (sau turta), restul bucatelor, o sticlă cu vin și pomelnicul în care sunt trecute numele persoanelor decedate trebuie duse la biserică în dimineața Sâmbetei Morților pentru a fi slujite de preot, iar abia apoi vor fi date de pomană.

De asemenea, familia poate pregăti pentru pomană felul de mâncare pe care cei care nu mai sunt printre noi îl preferau în timpul vieții. Foarte important este ca odată cu bucatele gătite și se dea de pomană și lumâniri aprinse. În Muntenia se pune în pachetul de pomană și un bănuţ pentru a aduce spor atât celui ce a dat, cât și celui care a primit. În Banat, femeile merg mai întâi la cimitir pentru a tămâia mormintele, iar abia apoi se duc la biserică pentru a sfinți bucatele. După slujba religioasă, femeile împart pomeni. Specific Banatului este un preparat din grâu fiert, brânză şi unt care se dă de pomană la Moșii de Iarnă. Pachetele pentru pomană care se dau în zona Bucovinei trebuie să conţină plăcinte cu brânză şi, de obicei, se împart familiilor amărâte. În Transilvania, în pachetele care se împart se pune o prăjitură numită „pupi”, care este un chec cu mere.

Sursă foto: Moldpres

Sursa: DobrogeaTV.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories