Au apărut primele concluzii în cazul morții influencerului Andrei Versace. Potrivit medicilor legiști, detaliile rezultatelor necropsiei sunt șocante: acesta ar fi consumat câte două sticle de alcool pe zi, lucru care a dus la moartea tânărului. Potrivit necropsiei, organismul său a cedat pentru că nu ar mai fi reușit să metabolizeze tăria consumată.
Potrivit medicilor legiști, Andrei Versace a avut parte de o moarte cumplită. Rezultatele necropsiei ar fi arătat că ficatul bărbatului s-a rigidizat pentru că acesta consuma câte două sticle de tărie pe zi, iar esofagul, fiind puternic vascularizat, s-a umplut de cheaguri și de sânge. Bărbatul de doar 37 de ani a leșinat și, într-un final, după ce i-a scăzut și tensiunea, și-a dat ultima suflare.
Pe de altă parte, experții care au analizat ultimele imagini cu Andrei Versace au susținut că tânărul consuma droguri.
De altfel, există și date publice conform cărora Andrei Pârvan, cunoscut drept Andrei Versace, a consumat droguri din adolescență și a fost victima acestora. El a fost internat de mai multe ori la psihiatrie. A avut, în trecut, probleme și cu clanurile de interlopi care l-au șantajat de-a lungul anilor.
Andrei Versace a fost găsit mort în locuința sa după ce un vecin a alertat poliția pe motiv că din interiorul locuinței venea un miros greu de suportat.