„Preşedintele se angajează să restabilească legăturile dintre armate, deoarece crede că este în interesul securităţii naţionale a Statelor Unite”, a declarat Jake Sullivan, consilierul american pentru securitate naţională. „El crede că este necesară comunicarea între militari pentru a gestiona competiţia în mod responsabil şi pentru a se asigura că această concurenţă nu escaladează în conflict. Dialogul dintre cele mai mari două armate ale lumii a fost întrerupt de chinezi”, a adăugat oficialul american.
Joe Biden şi Xi Jinping urmează să se întâlnească, miercuri, 15 noiembrie, în regiunea San Francisco, oraş din California care va găzdui în acelaşi timp summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC). Aceasta va fi a doua întâlnire în persoană între cei doi lideri de la alegerea lui Joe Biden. Va fi, de asemenea, prima vizită a lui Xi Jinping în Statele Unite din 2017.