Republica Moldova şi Ucraina au început oficial negocierile de aderare cu Uniunea Europeană

Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Ucraina şi Republica Moldova, pe de altă parte, au lansat oficial, marţi, 25 iunie, la Luxemburg, negocierile menite să permită celor două ţări să devină într-o zi membre cu drepturi depline ale UE, informează agenţia AFP.

Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamentale (CIG). Deschiderea acestor discuţii este rezultatul unui acord greu obţinut între 26 de ţări ale UE, care au fost nevoite să-şi folosească ingeniozitatea pentru a convinge cea de-a 27-a, Ungaria lui Viktor Orban, să nu blocheze procesul.

Premierul ungar s-a opus vehement oricăror discuţii de aderare cu Ucraina, considerând ţara nepregătită. Cel mai apropiat stat membru al UE de Rusia lui Vladimir Putin, Ungaria blochează, de asemenea, orice ajutor militar european pentru Kiev.

Orban a acceptat în cele din urmă să părăsească masa negocierilor la summitul liderilor UE-27 din decembrie, iar cei 26 de omologi ai săi au decis să deschidă negocieri de aderare cu Kievul şi Chişinăul.

După deschiderea oficială a conferinţei interguvernamentale, negociatorii analizează mai întâi legislaţia celor două ţări pentru a verifica dacă este compatibilă cu cea a UE.

Această etapă, cunoscută sub numele de „screening” în jargonul Bruxelles-ului, durează în mod normal între unul şi doi ani, au explicat surse diplomatice. Dar în cazul Ucrainei sau al Republicii Moldova, lucrurile vor merge mai repede, deoarece „avem deja o idee destul de clară asupra situaţiei”, a subliniat acest diplomat european.

Cu toate acestea, vor trece câteva săptămâni, dacă nu chiar luni, până când diferitele capitole de negociere vor fi efectiv deschise. Este puţin probabil ca acestea să fie deschise înainte de sfârşitul acestui an: la 1 iulie, Ungaria, care nu are prea mult entuziasm pentru primirea Ucrainei, preia preşedinţia semestrială a Consiliului UE, ce reuneşte miniştrii celor 27 de state membre.

Şefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene deschiseseră calea pentru astfel de negocieri de aderare la mijlocul lunii decembrie 2023. Cu toate acestea, Ungaria a amânat până acum deschiderea oficială a negocierilor cu Kievul, considerând că nu sunt întrunite condiţiile.

La 7 iunie, Comisia Europeană a considerat că Ucraina şi Republica Moldova au îndeplinit acum toate condiţiile prealabile pentru aderare.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories