Evenimentul este organizat de Ambasada SUA la Bucureşti, iar la finalul reuniunii, la ora 16.00, la sediul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, va avea loc o conferinţă de presă, la care vor participa ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şeful biroului SUA care gestionează regimurile de sancţiuni (US Sanctions Coordinator), Jim O’Brien, vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov, directorul pentru Transportul pe Apă de la Directoratul-General pentru Mobilitate şi Transport din cadrul Comisiei Europene, Magda Kopczynska, şi ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Vladimir Bolea.
XXX
Traficul total de mărfuri prin Portul Constanţa, în primele opt luni ale anului 2023, a ajuns la 57,8 milioane de tone. Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, când s-au rulat 50,8 milioane tone, creşterea totală este de 13%.