Răsăuțeanu (PSD), apel pentru primarul Chițac, să urgenteze programele sociale pentru vârstnici. „E vorba de mii de pensionari și persoane vulnerabile!”

Prim-vicepreședintele organizației municipale a PSD, lider de grup al consilierilor social-democrați, Costin Răsăuțeanu, îi solicită primarului Constanței Vergil Chițac să urgenteze două proiecte de hotărâre destinate persoanelor vulnerabile din oraș. Având în vedere creșterea ratei inflației și a prețurilor, Răsăuțeanu consideră că implementarea celor două inițiative nu mai suportă amânare:

Solicit public primarului municipiului Constanța să introducă pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Consiliu Local cele două proiecte initiate de mine și colegii mei privind programul RESPECT și acordarea de FACILITĂȚI la transportul în comun pentru vârstnici. Cele două initiative vin în sprijinul a mii de pensionari și persoane vulnerabile cu venituri mici și de aceea este nevoie să urgentăm procedurile. Primul proiect face referire la Programul „RESPECT”, în sensul extinderii acestuia și în cazul persoanelor care au calitatea de pensionar sau pentru cele care sunt indemnizate în baza legilor speciale la valoarea de 2.558 lei (de la 2024 lei cât e în prezent), începând cu data de 01.03.2024. Astfel, peste 3000 de constănțeni care nu se mai încadrează acum în program, își vor recăpăta acest beneficiu. Cel de-al doilea privește acordarea de facilităţi la transportul public de călători pentru vârstnicii din municipiul nostru. Concret, am propus majorarea plafonului de venit (pensie) la 2.558 lei, plafonul stabilit până la acest moment nemaifiind actualizat de ceva timp cu creșterea prețurilor, rata inflației sau a punctului de pensie. PSD va rămâne alături de vârstnici, iar social-democrații vor continua să îi sprijine!”, a transmis Răsăuțeanu.

Sursa: TomisNews.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
12:22 pm, aprilie 22, 2024
temperature icon 13°C
cer fragmentat
Humidity 81 %
Pressure 1012 mb
Wind 42 Km/h
Wind Gust: 51 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:09 am
Sunset: 7:57 pm
Close

Close
Navigation
Categories