Palace București, Colegiul Medicilor Stomatologi din România a prezentat
într-un cadru oficial Studiul național privind starea de sănătate orală în
România. La eveniment au participat Ministrul Sănătății – Prof. Dr. Alexandru
Rafila, Florian Lixandru – Secretar de Stat la Ministerul Educației, Prof.
Univ. Dr. Adrian Streinu – Cercel – președintele Comisiei de Sănătate din
Senatul României, Dr. Silvia Gatscher – reprezentantul Organizației Mondiale a
Sănătății în România, Dr. Florin Lăzărescu – președintele Colegiul Medicilor
Stomatologi din România. Asociația Culturală Georgiana Rusu a fost invitată la
eveniment pentru a prezenta proiectul social „Zâmbet strălucitor: Educație
pentru dinți sănătoși”, ce se va desfășura în perioada 1 iulie – 31
octombrie 2024, în județul Constanța.
Studiul național privind privind starea de sănătate orală
în România a fost realizat la inițiativa Colegiului Medicilor Stomatologi din
România (CMSR), cu sprijinul Asociației Române pentru Promovarea Sănătății, iar
rezultatele acestuia sunt alarmante: printre altele, 2 din 3 copii prezintă
carii, 40% dintre copiii de 6 – 17 ani prezintă sângerări gingivale, mai mult
de jumătate dintre copii prezintă placă dentară microbiană, 1 din 3 copii
prezintă anomalii ale dinților, 40% dintre adulți au parodontită, 2 din 3
români au nevoie de tratament stomatologic etc. Întrucât studiul a reliefat
inclusiv faptul că, la nivel național, educația privind igiena orală este
deficitară, s-a stabilit un plan de măsuri privind educarea, informarea și conștientizarea
populației asupra riscurilor determinate de neglijarea sănătății orale, unul
dintre deziderate fiind realizarea unui parteneriat social pentru sănătate
orală, care să reunească sectorul sănătății, organizațiile profesionale, și
organizațiile de pacienți, sectorul economic, autoritățile naționale,
comunitățile și societatea civilă. În acest context, la conferință au fost
invitați reprezentanți ai Asociației Culturale Georgiana Rusu, care au
prezentat audienței proiectul social „Zâmbet strălucitor: Educație pentru
dinți sănătoși”.
Proiectul va fi organizat în perioada 1 iulie – 31
octombrie 2024, de Asociația Culturală Georgiana Rusu, în colaborare cu
Colegiul Medicilor Stomatologi din România și propune
o campanie de
informare şi educaţie asupra normelor şi regulilor fundamentale de igienă orală
la copiii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani din 12 localități rurale și
urbane din județul Constanța. Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului
Județean Constanța și vizează comunitățile din Mangalia,
Medgidia, Cernavodă, Ovidiu, Techirghiol, Năvodari, Cumpăna, Peștera,
Pantelimon, Vulturu, M. Kogălniceanu și Tuzla.
Practic, prin
intermediul unui spectacol de teatru de păpuși cu durata de 30 de minute produs
în cadrul proiectului și în care personaje
vor fi Dintele, Măseaua, Caria, Tartrul, Periuța de dinți, Pasta de dinți etc.,
copiii cu vârste cuprinse între de 5 și 12 ani vor primi informații esențiale
despre igiena orală și despre importanța tratării cariilor în stadiile
incipiente, informații ce vor fi transmise către ei într-un mod artistic,
interesant și atractiv și cu un limbaj adecvat segmentului lor de vârstă.
Spectacolul va fi prezentat de 30 de ori în cele 12 localități, în perioada 7 –
25 octombrie 2024. La finalul fiecărei reprezentații, reprezentanți ai
Colegiului Medicilor Stomatologi din România vor susține prezentări interactive
de 10 – 15 minute destinate informării copiilor asupra importanței sănătății
dentare și igienei alimentare și vor oferi tuturor copiilor prezenți în sală
pliante care prezintă tehnicile corecte de periaj, cărticele de colorat cu
tematică referitoare la igiena orală precum și mini-mostre de pastă de dinți.
Publicul țintă al proiectului este reprezentat de
aproximativ 2.500 de copii cu vârste de 5 – 12 ani și de aproximativ 300 de
părinți, aparținători și cadre didactice din cele 12 localități vizate.
Valoarea totală a proiectului este de 278.500 lei, din care 250.000 lei
reprezintă finanțarea din partea Consiliului Județean Constanța, iar 28.500 lei
contribuția proprie a beneficiarului.
https://mycta.ro/wp-content/uploads/2024/07/whatsapp-image-20240618-at-13365-1718707196-1.jpeghttps://mycta.ro/wp-content/uploads/2024/07/whatsapp-image-20240618-at-13365-1718707212.jpeghttps://mycta.ro/wp-content/uploads/2024/07/whatsapp-image-20240618-at-13365-1718707266.jpeghttps://mycta.ro/wp-content/uploads/2024/07/whatsapp-image-20240618-at-13365-1718707275.jpeghttps://mycta.ro/wp-content/uploads/2024/07/whatsapp-image-20240618-at-13365-1718707285.jpeghttps://mycta.ro/wp-content/uploads/2024/07/whatsapp-image-20240618-at-13365-1718707295.jpeg