Produsele care s-au scumpit cel mai mult în luna februarie

Prețurile au continuat să crească într-un ritm susținut și în februarie, a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS), iar inflația a ajuns la 7,2%.
BNR a avertizat că dobânda-cheie va scădea doar în momentul în care şi rata inflaţiei va înregistra două luni consecutive de scăderi.
Alimentele, medicamentele, produsele cosmetice şi serviciile s-au scumpit cel mai mult de la începutul anului.
Rata anuală a inflaţiei şi-a temperat uşor ritmul de creştere în a doua lună din 2024, înregistrând un plus de 7,2% faţă de februarie 2023, după ce serviciile s-au scumpit cu 11%, mărfurile nealimentare cu 7,82% şi alimentele cu 4,4,%, potrivit datelor INS publicate miercuri.
Preţurile la alimente sunt cu 4,4% peste nivelul din februarie 2023, la mărfuri cu 7,8%, iar la servicii creşterea este de 11%.
În ianuarie 2024, rata anuală a fost de 7,4% an/an, după ce în decembrie 2023, inflaţia a coborât până la 6,6%.
Comparativ cu decembrie 2023, în februarie preţurile de consum au avut un plus mediu de 1,9%.
Cumpărăm deci mai scump cu aproximativ 7,2% majoritatea produselor. Este o medie a scumpirilor, atât produse, cât și servicii.
În continuare, unele alimente suferă scumpiri foarte mari. Este vorba despre produsele din carne și carnea propriu-zisă, care este mai scumpă cu aproximativ 7% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Însă și peștele e mai scump, cu aproximativ 10%. Mai scumpe sunt și fructele și legumele, dar şi conservele din fructe, pe care le cumpărăm mai scump cu 13% față de anul trecut.
Însă și produsele nealimentare sunt mai scumpe, cum ar fi detergenții, pe care românii îi cumpără de la raft cu prețuri mai mari cu 23% față de luna februarie 2023.
Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, a atras atenția că dobânda cheie va scădea în momentul în care, pentru două luni consecutiv, va scădea și rata inflației, dar că o rată a inflației mai mică nu înseamnă ieftiniri, ci înseamnă o scumpire mai lentă a produselor și serviciilor.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories