l Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în calitate de coordonator de reforme şi investiţii aferente Componentei 4 – Transport Sustenabil din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a transmis că au fost finalizate lucrările de modernizare a primei locomotive electrice din pachetul de 55 de locomotive care are finanţare asigurată din fonduri europene. Aceasta urmează sa fie testată şi autorizată în vederea recepţiei şi punerii în circulaţie anul acesta.
l Comisia Europeană a activat aşa-numita „frână de urgenţă” pentru mierea provenită din Ucraina, astfel că va aplica din nou taxe în Uniunea Europeană pentru acest produs, până în 5 iunie 2025, a anunţat, un purtător de cuvânt al Executivului comunitar. Scopul „frânei de urgenţă” este de a proteja produsele din Uniunea Europeană, în special cele agricole, în cazul în care importurile provenite din Ucraina generează probleme pe pieţele locale ale UE, situaţie de care s-au plâns unele state membre.