Fugarul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Aceasta se va judeca vineri, spun surse judiciare citate de News.ro. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta mandatul de arestare european tradus precum şi alte documente relevante în acest caz.Paul Phillipe al RomânieiInstanţa din Malta a refuzat în primă instanţă eliberarea pe cauţiune pe care a solicitat-o fugarul.Contestaţia la eliberarea pe cauţiune nu va fi judecată de acelaşi judecător, ci de altul, spun sursele. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta mandatul de arestare european tradus precum şi alte documente relevante.Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat luni că instanţa din Malta a decis, luni, arestarea preventivă a lui Paul al României, până pe data de 9 mai. Ea a adăugat că, din informaţiile pe care le are, solicitarea acestuia de a fi eliberat pe cauţiune, a fost respinsă, însă decizia poate fi contestată.De asemenea, „Ministerul Justiţiei va continua demersurile şi va depune eforturi pentru ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România, aşa cum procedează cu orice fugar al statului român”, a mai precizat Gorghiu, conform digi24.ro
in
Actualitate
Prințul Paul al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune


Replica de Constanta
Replica de Constanta. Cotidian de atitudine bine informat
ALTE STIRI
Newsletter
Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta
EVENIMENTE CONSTANTA
PRIMARIA CONSTANTA
No Content Available
ULTIMELE STIRI
Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.