Probleme pentru Nicolae Anghel, primarul de la Castelu. Comuna ar putea fi supusă la plata unei facturi în valoare de aproximativ 120.000 de lei, după ce o firmă subcontractată în 2019 pentru lucrările efectuate în cadrul contractului pentru „Proiectare şi execuţie lucrări aferente obiectivului de investiţii „Sistematizare zone de lotizări” a acționat în instanță primăria. De ce nu vrea oare Anghel să le achite acestora banii?!
Nicolae Anghel, primarul din Castelu
Firma MDC Actual Building SRL a dat în judecată Primăria Castelu pentru recuperarea valorii unei facturi aferente lucrărilor efectuate în cadrul contractului pentru „Proiectare şi execuție lucrări aferente obiectivului de investiții „Sistematizare zone de lotizări”, lansat în 2019 și finanțat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Este chemată în judecată și Project-Ank Util SRL, liderul asocierii desemnate câștigătoare, ce i-a subcontractat pe reclamanți. Valoarea despăgubirilor pe care MDC Building SRL vrea să le recupereze de la Niki Anghel se ridică la suma de aproximativ 120.000 de lei. Reprezentanții celor două firme își susțin propriul punctul de vedere.
În timp ce reprezentanții MDC Actual Building SRL susțin că doar își doresc recuperarea unor bani ce li se cuvin pentru lucrările efectuate, Anca Dumitrescu, unic asociat și administrator al Project-Ank Util SRL, spune că neplata acelei facturi se datorează lipsei calității lucrărilor efectuate de firma nemulțumită.
“Pentru că nu a existat calitate, doar lucrări făcute de dragul de a executa, am luat decizia ca acest subcontractor să fie exclus din șantier. Nu îmi doresc să nu dorm liniștită și lucrurile să nu fie făcute bine. Mai mult, am fost un antreprenor și manager de execuție. În momentul în care sesizez anumite neconcordanțe cu ce trebuie să se facă, stopez, atenționez, am destule adrese în care i-am spus că nu e conformă lucrarea și că doresc să o remedieze. Nu am înțeles cum de se contrazicea cu mine, cu dirigentele de șantier și cu restul, care sunt oameni mult mai calificați decât societatea mea. Am reziliat contractual cu dumnealor. Greșeala mea a fost că le-am acceptat situația de lucrări conformă și de fapt a venit alt subcontractor și a reparat după ei. Automat, banii pe care i-am recunoscut lor prin factură, le-am spus că nu pot să îi mai dau, sau să facă o factură storno prin care să ajungem la zero, pentru că am plătit în altă parte daunele, să aduc la calitatea cea mai bună. Nu a vrut, bineînțeles. A început nebunia. Mi-a cerut insolvența de banii ăia, nu a câștigat-o. Acum îmi cere să îi plătesc factura. Este vorba despre aproximativ 120.000 de lei. N-am mai discutat cu ei, am văzut că fac tot posibilul să recupereze banii, în condițiile în care am dovezi că banii i-am folosit ca să remediem problemele create de MDC. Au fost probleme, s-au sistat lucrările pentru că nu erau conforme.”, a afirmat aceasta.
Precizăm că Nicolae Anghel nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.
Primăria Castelu a atribuit pe 1 august 2019 un contract pentru „Proiectare şi execuție lucrări aferente obiectivului de investiţii „Sistematizare zone de lotizări””, în urma unei proceduri simplificate de achiziţii iniţiate pe 25 aprilie 2019. Potrivit caietului de sarcini, „Amplasamentul investiției este în intravilanul comunei Castelu, satele Castelu şi Nisipari. Principalele lucrări ce se vor executa constau în: – realizare drumuri de acces în zonele de lotizări – realizare sisteme de preluare a apelor pluviale – iluminat stradal pentru drumurile proiectare; LES – organizare de şantier. “ Precizăm faptul că acest contract a fost finanţat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, transferul sumelor aferente situaţiilor de plată făcându-se în conformitate cu prevederile OUG NR.28/2013 aprobată prin Legea nr.89/2015 şi a Normelor Metodologice, în limita creditelor bugetare aprobate în buget”.
Câștigătoare a fost desemnată singurul participant la procedură, asocierea alcătuită din Project-Ank Util SRL din Cernavodă (lider, reprezentată de Anca Dumitrescu), Consorzio Stabile EBG din Italia (Nicola Messina), Concordia Con Strade SRL din Piteşti (reprezentant Corneliu Vicenţiu Rădulescu) şi Elektra Renewable Support SRL din Cernavodă (reprezentantă Elena Popescu, subcontractant cu 15%). Firmele au împărţit pentru lucrările ce le vor realiza la Castelu 5.563.292,45 lei, fără TVA. Project-Ank Util SRL, liderul asocierii, este o firmă de inginerie care a raportat pentru anul 2021 o cifră de afaceri de 3.222.637 lei, profit de -375.833 lei și datorii ce se ridică la suma de 1.303.661 lei.
MDC Actual Building a fost înființată în 2018, iar în anul fiscal 2021 a înregistrat o cifră de afaceri de 10.349.881 lei, profit în valoare de 280.817 lei și datorii de 3.384.123 lei.