Președintele Klaus Iohannis despre posibilitatea ocupării unei funcții în UE – „Nu cred că este momentul să fac speculații“

Președintele Klaus Iohannis despre posibilitatea ocupării unei funcții în UE - „Nu cred că este momentul să fac speculații“Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 7 februarie 2024, la Strasbourg, declarații de presă comune cu Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola.

La final șeful statului a fost întrebat dacă ia în considerare, după ultimul mandat prezidențial, să își continue cariera politică într-o altă funcție la nivel european. 

„În ce mă privește pe mine, nu cred că este momentul să fac speculații. Sunt Președintele României, sunt membru în Consiliul European, unde după alegerile europene se vor discuta toate aceste poziții, dar în ce privește a doua parte a întrebării, am o opinie foarte clară și îi mulțumesc doamnei Președinte că s-a exprimat foarte elegant. După părerea mea, ar fi inadmisibil ca nicio poziție să nu fie ocupată de o persoană din noile state membre, adică din partea de est. Eu cred că în 2019 s-a greșit, toate pozițiile relevante au fost ocupate de persoane foarte competente, deci nu asta e discuția, din vechea Europă și este unul din motivele pentru care foarte mulți est-europeni se consideră puțin lăsați deoparte. Este o eroare și sper că de data aceasta eroarea să nu se mai producă. Ar fi bine pentru Uniune să se înțeleagă că alegerea pentru leadership trebuie să se facă și ținând cont de criteriul regional. Este bine să avem persoane din vechea Europă, din est, este bine să fie din nord, din sud. Aceste chestiuni nu trebuie niciodată neglijate, fiindcă ele ar adânci niște falii care preferăm noi să fie închise“ – a precizat președintele Klaus Iohannis.

Citește și: 

Președintele Klaus Iohannis despre posibilitatea ocupării unei funcții în UE – „Nu cred că este momentul să fac speculații“

Sursa: ZiuaConstanta.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
11:20 pm, februarie 23, 2024
temperature icon 6°C
nori împrăștiați
Humidity 88 %
Pressure 1016 mb
Wind 22 Km/h
Wind Gust: 40 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:54 am
Sunset: 5:44 pm
Close

Close
Navigation
Categories