Președintele Colegiului Medicilor se revoltă în scandalul Pantelimon

Preşedintele filialei Bucureşti a Colegiului Medicilor, Cătălina Poiană, afirmă că la momentul la care Colegiul a făcut verificări la Spitalul Sfântul Pantelimon – unde doi medici sunt acuzaţi că au provocat decesul unui pacient prin reducerea dozei noradrenalină administrate – „nu s-a găsit nimic în neregulă”.
„Cred că părerea experţilor din domeniul ATI este cea care trebuie să facă diferenţa” spune Poiană. Aceasta subliniază că din comisia de verificare a Colegiului Medicilor a făcut parte şi un anestezist şi afirmă că membrii comisiei nu au avut acces la injectomate, aparatele folosite pentru administrarea noradrenalinei.
„Consider că tot ce a apărut ca informaţie în spaţiul public este foarte grav şi consider că imaginea care se creează sistemului de sănătate este foarte gravă, cred că nu trebuie să extindem asupra întregului corp medical toate aceste acuze, pentru că în marea lor majoritate medicii îşi desfăşoară activitatea cu responsabilitate şi respect faţă de pacient. În momentul în care lucrurile nu stau aşa, nu vom ascunde niciodată adevărul şi consider că acest caz de la Spitalul Pantelimon este un caz extrem de grav şi este un caz extrem de complex care trebuie investigat sub toate aspectele, dar în primul rând sub aspect profesional şi medical şi, din această consideraţie, cred că părerea experţilor din domeniul ATI este cea care trebuie să facă diferenţa. De asemenea, consider că adevărul este singurul element care în acest moment poate să restabilească încrederea şi siguranţa în sistemul de sănătate”, a declarat joi, la spitalul Sfântul Pantelimon, preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti.
Aceasta precizează că „pacienţii din România au dreptul la un sistem de sănătate care să le ofere siguranţă şi încredere”, notează stiripesurse.ro
Cătălina Poiană a explicat că la momentul verificărilor făcute de Colegiu, „nu s-a găsit nimic în neregulă”
„La Colegiul Medicilor Bucureşti, aşa cum am declarat în repetate rânduri, departamentul de jurisdicţie al Colegiului nostru a cerut informaţiile de la spital, s-au analizat foile de observaţie şi au fost audiaţi medicii, toate aceste informaţii au fost transmise Comisiei de Disciplină, care este un organism independent de conducerea Colegiului Medicilor din municipiul Bucureşti. Completul care a analizat a avut în structura sa ATI-ist şi medicii au fost audiaţi, medicii a dat declaraţii scrise şi nu s-a găsit absolut… la momentul respectiv, pe baza datelor pe care le-am avut la dispoziţie şi în limita elementelor pe care noi, ca şi Colegiu, le avem în analiza cazurilor, vă spun că nu s-a găsit nimic în neregulă. Vă spun însă cu fermitate că aceste date au fost transmise Parchetului în luna iunie, când ne-au fost solicitate”, a adăugat Cătălina Poiană.
Întrebată dacă membrii comisiei de verificare din Colegiul Medicilor au avut acces şi la injectomatele folosite în spital, preşedinta Colegiului Medicilor a răspuns negativ.
„Noi am avut acces prin ceea ce avem noi voie să facem la foile de observaţie, la înscrisurile din foile de observaţie şi la declaraţiile verbale şi scrise ale medicilor”, a subliniat Poiană.
Aceasta a menţionat că asistentele nu au fost chemate la discuţii, pentru că acestea pot fi investigate de Ordinul Asistenţilor Medicali.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories